Activități socio-culturale la Parohia „Înălțarea Domnului” din Salonta, Episcopia Oradiei

Acțiunile de binefacere inițiate de Parohia ‘Înălțarea Domnului’ din Salonta, Protopopiatul Tinca, Episcopia Oradiei, au devenit tradiție, iar prezența Bisericii Ortodoxe Române se face resimțită în peisajul activităților filantropice, sociale și culturale din acest oraș multietnic și multiconfesional, situat la granița țării noastre cu Ungaria. Un exemplu de implicare este Centrul de zi multifuncțional pentru copii ‘Doris’ al parohiei, care va organiza activități educative.

Părintele Nicolae Marian, care păstorește Parohia ‘Înălțarea Domnului’, a reușit să organizeze și să dezvolte, împreună cu vrednicii credincioși, mai multe proiecte social-filantropice de care a beneficiat întreaga comunitate salonteană, indiferent de confesiune și etnie. An de an, parohia organizează diverse activități cu caracter social-filantropic. Astfel, s-au distribuit pachete cu alimente, îmbrăcăminte și încălțăminte persoanelor nevoiașe în ajunul marilor sărbători, aducând o rază de bucurie în sufletele multora. La praznicele Nașterii și Învierii Domnului, precum și la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, s-au pregătit daruri pentru 350 de copii, constând în dulciuri și jucării. Tuturor credincioșilor le-au fost oferite iconițe, iar după Sfintele Liturghii aceștia au luat parte și la agapele creștinești, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.

Activități pentru copiii cu posibilități materiale reduse

În anul 2009, ca o încununare a activităților filantropice desfășurate la această parohie, s-au pus bazele Asociației ‘Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul săracilor’. În ziua de Rusalii a anului 2009, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a pus piatra de temelie a Centrului de zi multifuncțional pentru copii ‘Doris’, al acestei asociații.

În cadrul acestui centru sunt programate să înceapă mai multe activități pentru copiii ai căror părinți au posibilități materiale reduse.

Începând din această lună, se vor organiza cursuri gratuite de limba engleză și germană, ce se vor desfășura la biserică, până la finalizarea lucrărilor de la centrul ‘Doris’. Alte activități care vor fi organizate în centru sunt cursuri de utilizarea calculatoarelor; cercuri de pictură-icoane pe sticlă; cercuri de cateheză și muzică religioasă; activități sportive și recreative; un cabinet medical cu consultații gratuite. În prezent, pentru finalizarea lucrărilor de la acest centru se află în derulare un proiect pentru accesarea de fonduri europene.

Bucurie și mângâiere pentru copii

Deși înființată doar de un an, Asociația ‘Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul săracilor’ a organizat numeroase activități, prin stabilirea de parteneriate cu toate grădinițele, școlile și liceele din Salonta. În anul 2009, de 1 iunie, Asociația ‘Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul săracilor’ a organizat, pentru prima dată, o manifestare dedicată Zilei Copilului, invitând copii de la toate grădinițele din oraș, la biserică, unde li s-au dăruit pachete cu dulciuri.

Cei 400 de copii care au venit la biserică au prezentat un frumos program de cântece și poezii. În acest cadru festiv, s-au oferit și premii, constând în cărți religioase și icoane, pentru elevii participanții la Concursul de poezie religioasă organizat de profesorii de religie de la Colegiul Național ‘Arany Ianos’ din Salonta. S-au dăruit icoane pentru toate sălile de clasă în care învață copiii ortodocși de la acest liceu.

În timpul Postului Mare din 2010, profesorii și profesoarele de religie din oraș au mers cu elevii lor, în număr de 1.800, la biserică, unde aceștia s-au spovedit și împărtășit, primind din partea preotului paroh iconițe și cruciulițe.

Pe 8 Martie 2010, după Sfânta Liturghie, toate credincioasele, de toate vârstele, prezente la slujbă, au primit flori din partea parohiei. În aceeași zi, Asociația ‘Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul săracilor’ a dăruit televizoare color grădinițelor din oraș. De asemenea, zece familii nevoiașe au primit televizoare color.

Inițiative culturale pornite din parohie

O mare realizare este implicarea Parohiei ‘Înălțarea Domnului’ în viața culturală a municipiului Salonta. Începând cu anul 2001, la inițiativa preotului paroh și a Consiliului parohial, s-au demarat lucrările ridicării unicului monument românesc din Salonta, statuia marelui bărbat al neamului românesc Avram Iancu, eroul nostru național, în parcul aflat în vecinătatea bisericii. Inaugurarea monumentului a avut loc la 1 decembrie 2002, moment la care au participat peste 4.000 de români dreptmăritori din Salonta și din localitățile dimprejur.

Comentarii Facebook


Știri recente