Activități pentru prevenirea delincvenței juvenile în Episcopia Giurgiului

Un grup de copii din Episcopia Giurgiului a desfășurat pe 23 iunie, cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, acțiunea ‘Adolescență fără delincvență’, informează „Ziarul Lumina”. Pr. Mihăiță Podaru, consilier în cadrul Sectorului Patrimoniu al Episcopiei Giurgiului, în colaborare cu polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, reprezentanți ai DGASPC Giurgiu, ai Primăriei Herești, ai Școlii Generale din localitate și ai Asociației ‘Licurici’, a organizat o serie de activități în scopul reducerii riscului victimizării și implicării în fapte antisociale a minorilor.

‘Evenimentul a început cu o vizită la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță din Giurgiu, unde au avut loc discuții interactive între tinerii participanți și cei care execută măsuri private de libertate. În continuare, copiii au fost la sediul Inspectoratului Județean de Poliție din Giurgiu, unde polițiștii Serviciului de intervenție rapidă le-au prezentat echipamentul de protecție al forțelor de ordine, armamentul din dotare și metodele folosite pentru prinderea infractorilor. De asemenea, elevii au participat la activități educative la sediul Episcopiei Giurgiului, în Centrul pentru copii și tineret ‘Sfântul Ioan Valahul’ și în Centrul cultural ‘Nichifor Crainic’, după care au vizitat Muzeul Eparhial și Muzeul ‘Teohari Antonescu’. La final, copiii au primit iconițe cu Sfântul Ioan Valahul și ultimul număr al revistei eparhiale, iar Căpitănia Portului Giurgiu le-a oferit o plimbare cu șalupa pe Dunăre. Activitățile preventiv-educative vor continua cu acțiuni de consiliere a părinților și a celorlalți membri ai comunității rurale și diseminări de informații privind măsurile legislative care se aplică minorilor care comit fapte de natură contravențională sau infracțională’, a declarat părintele Bogdan Georgian Tudor, secretar eparhial al Episcopiei Giurgiului.

Comentarii Facebook


Știri recente