Activități în cadrul Proiectului municipal Sfinții Români în Iconografia Populară

Pe 22 februarie 2014, începând cu ora 10.00, va avea loc, în Sala de Festivități a Liceului Teoretic Bilingv Decebal prima activitate importantă din cadrul Proiectului municipal Sfinții Români în Iconografia Populară, după cum ne informează Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

La acest eveniment va fi prezentată viața și activitatea Sfinților Martiri Brâncoveni din cele patru perspective: geografică, istorică, culturală și spirituală.

Vor participa profesorii care au înscris elevi în proiect, precum și elevii Atelierului de pictură Icoana – Fereastră spre Absolut din cadrul Liceului Decebal.

Proiectul are ca prim obiectiv cunoașterea vieții și activității sfinților români cinstiți în mod deosebit în acest an, respectiv Sfinții Martiri Brâncoveni, cărora a fost adăugat și Cuviosul Paisie de la Neamț, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinesc 220 de ani. De asemenea, proiectul își propune să scoată în evidență modul de reprezentare a acestora în iconografia populară. Dat fiind faptul că sfinții mai sus menționați au fost recent canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este vorba de o reprezentare în stil tradițional popular, respectând toate elementele care îl caracterizează. Atât izvoadele, cât și icoanele pe sticlă ale acestor sfinți vor fi realizate de către elevi sub îndrumarea profesorilor. Proiectul se va încheia în luna iunie, la Duminica Tuturor Sfinților Români, când va fi închisă expoziția cu lucrările elevilor organizată la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală (dacă numărul lucrărilor va fi de cel puțin 30) sau la Liceul Teoretic Bilingv Decebal.

Proiectul este realizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în parteneriat cu Arhiepiscopia Bucureștilor și cu Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente