Activități dedicate hramului la Liceul Teologic Ortodox Oradea

În apropierea prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, Liceul Teologic Ortodox ‘Episcop Roman Ciorogariu’ din Oradea a derulat, timp de o săptămână, o serie de activități culturale, artistice, științifice și religioase dedicate Zilelor Școlii.

După ce marți, 24 ianuarie, s-a desfășurat un moment omagial dedicat Unirii Principatelor, în organizarea Catedrei de istorie, joi, 26 ianuarie, a fost rândul Catedrei de limba română să organizeze programul cultural-literar intitulat ‘Cuvântul – manifestarea ființei noastre spirituale.’ Programul a debutat printr-o incursiune în viața și opera lui Tudor Arghezi, realizată de elevul Alexandru Carțiș din clasa a XI-a, apoi au fost recitate versuri din creația poetului care a știut atât de bine să potrivească cuvintele, informează „Ziarul Lumina”.

Prin Corul ‘Diacon Nicolae Firu’ al Liceului Teologic, cuvântul s-a transformat în cântec, fiind astfel interpretat Troparul Sfinților Trei Ierarhi și Agni Parthene.

Trei elevi din clasa a X-a au dramatizat pilda ‘Timpul necesar pocăinței’, iar elevii clasei a VIII-a au interpretat o scenetă inspirată din Cărțile Regilor, ilustrând momentul judecății înțelepte făcute de către regele Solomon celor două femei care pretindeau, fiecare, că este mama aceluiași copil.

Frumusețea momentului a fost sporită prin prezentarea vieții și a operei scriitorului Vasile Voiculescu, prezentare urmată de recitarea unor versuri care au reliefat dăruirea față de semeni și grija pentru cei aflați în suferință.

La finalul programului a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obținut locuri fruntașe în cadrului concursului de creație literară, artistică și religioasă ‘Domn, Domn să-nălțăm’, proiect educativ, cu caracter național, inițiat de Liceul Ortodox și desfășurat în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012.

Comentarii Facebook


Știri recente