În „Duminica migranților români” ieri, 22 august, zi marcată prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 25-26 februarie 2009, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, copiii și tinerii din parohiile celor opt Protopopiate ale Eparhiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, au desfășurat diferite programe cultural-artistice, pentru migranții români, întorși acasă în luna august, informează Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Protoieria Tecuci înregistrează cel mai mare număr de migrații în străinătate, în special în localitățile din nord (comuna Corod), unde sub îndrumarea directă a părintelui protoiereu Gheorghe Joghiu, preoții au săvârșit rugăciuni și întâlniri de suflet, iar în zilele ce vor urma vor merge cu molitfa la casele familiilor care au membrii plecați în afara granițelor țării.
Alte activități s-au mai desfășurat la Așezământul Filantropic „Sfântul Vasile Cel Mare”, din Municipiul Galați, la centru de zi pentru copiii, unde sunt asistați și cei care au rămas acasă în grija altor rude, integrându-se în programul zilnic, au participat la Sfânta Liturghie alături de părinții lor, iar la sfârșit li s-au oferit pachete și daruri și la parohia „Sfântul Spiridon”, din Municipiul Galați, în cadrul centrului de zi pentru copii, s-a desfășurat un program artistic pentru părinții întorși acasă în aceste zile. La Sfârșitul acestui eveniment a avut loc o agapă frățească, iar în parohia Liești, județul Galați, la ceas de vecernie, copii au organizat un interesant program artistic la Căminul cultural din comună. Cu acest prilej a evoluat pe scenă, sub îndrumarea părintelui Titi Gabor, și grupul vocal „Cununița satului”, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”.