Activități cu tinerii în jurul parohiei, în comuna Pojejena

La parohia ortodoxă „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din comuna Pojejena, din cadrul Episcopiei Caransebeșului, Mitropolia Banatului, se desfășoară Proiectul Educațional „Lăsați copiii să vină la mine”, dar și diverse întâlniri și activități cu tineretul, care vizează educarea comportamentului moral-social, informează cotidianul Ziarul Lumina.

Din februarie 2009, în fiecare lună, părintele paroh Ion Nedelcu, de la biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din comuna Pojejena, în colaborare cu educatoarea Florica Orza de la grădinița de copii din comună, derulează proiectul educațional „Lăsați copiii să vină la mine”, care are ca scop educarea preșcolarilor în vederea prezentării învățăturilor religioase, a formării și cultivării comportamentului moral-religios și a conștientizării sentimentului de iubire față de Dumnezeu, informează site-ul parohiei din Pojejena.

Părintele Ion Nedelcu se îngrijește și de educarea tineretului din parohie, iar pentru aceasta a înființat un consiliu de tineret, consiliu care a luat ființă cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului. La fiecare întâlnire a acestui consiliu se dezbat diferite teme religioase.

Datorită strădaniei părintelui paroh, dar și tinerilor din această parohie, se organizează, de asemenea, tabere de vară cu toți tinerii din parohie în diverse locații stabilite în cadrul consiliului de tineret, iar în cadrul fiecărei tabere se vizitează locurile și mânăstirile din împrejurimi. În jurul focului de tabără, seara au loc dezbateri pe teme religioase. Prin intermediul taberelor, tinerii pot fi alături la rânduielile liturgice, învățătura de credință ortodoxă și de asemenea alături de preotul lor, acest lucru favorizând consolidarea relației de comuniune între membrii parohiei, preotul paroh și diverși invitați. Tot în cadrul parohiei au loc și alte evenimente, concerte de colinde organizate de tinerii parohiei sau de invitați, precum Corul Episcopiei Caransebeșului, iar cu aceste ocazii au loc și diverse activități social-filantropice.

Biserica actuală a parohiei „Sfinții Constantin și Elena” s-a zidit începând cu anul 1902 și s-a terminat în 1907, la zidirea ei contribuind foarte mult primul preot român, Alexandru Blasiu, care s-a îngrijit și de înființarea unui cor, a unui cămin cultural, a unui parc și a unui monument al eroilor. Până la construirea acestui lăcaș de cult, în localitatea Pojejena existau și o biserică și o parohie sârbească. Până la 1892, cele două comunități au avut o singură biserică și un singur preot.

În localitate există trei troițe: Pojejena, Susca și Socol, sfințite la 1 septembrie 1936 de episcopul Vasile Lăzărescu al Caransebeșului. În ultimii ani, la parohia românească din Pojejena s-au realizat multe lucrări administrative, pictarea pridvorului bisericii, amenajarea altarului, vopsirea scaunelor din biserică, zugrăvirea exterioară a bisericii, ridicarea unui monument în memoria preoților slujitori, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență a bisericii parohiei românești din Pojejena.

Comentarii Facebook


Știri recente