Activități cu copiii în Arhiepiscopia Clujului

Școala patronată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se pregătește să își deschidă porțile. În anul școlar 2012-2013, vor fi înființate două clase a I-a și două clase pregătitoare în imobilul de pe strada Avram Iancu unde se desfășoară, în prezent, ample lucrări de amenajare, atât la clădire, cât și la spațiile de recreere din curtea ei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Lucrările sunt preconizate a se finaliza până la începutul lunii septembrie, pentru a-i putea primi pe cei aproximativ 70 de copii înscriși în ciclul primar la această unitate de învățământ. Din toamnă, elevii ce vor învăța la această școală confesională vor avea un program de studiu diversificat, vor învăța limbi străine, vor avea ore de educație pentru performanță, precum și cercuri tematice. Orele vor fi ținute de cadre didactice specializate, cu o formare profesională temeinică și experiență în activitatea didactică în sistemul de învățământ de stat. Vor activa și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, de la Secția Didactică, în regim de voluntariat.

‘Propunem un program de școală alternativă sau școală care continuă după încheierea programului de cursuri, în care sunt cuprinse activități mai diverse. Astfel, după încheierea cursurilor, copiii rămân mai departe la școală, după ora 12:00 până la ora 13:00. În această perioadă de recreere, de pauză, copiii vor fi în curte, sub supravegherea profesorilor, apoi vor lua masa. Începând de la ora 14:00 copiii își vor efectua temele și vor avea activități pentru educație de performanță sau remedială’, a declarat pr. Cristian Sonea, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca.

De asemenea, așa cum a mai menționat pr. Sonea, copiii vor urma programele de la clasă și vor desfășura și cercuri tematice, precum cele de pictură, dans sau balet, muzică sau sport. ‘Aceasta este oferta pe care noi o punem la dispoziția părinților, care pot alege din această paletă de opțiuni și din această ofertă educațională de după-masă’, a adăugat pr. Cristian Sonea.

Tabără pentru copii la Gledin

Un grup de douăzeci de elevi de la școlile din localitățile Parva, județul Bistrița Năsăud, și Reghin, județul Mureș, participă, în aceste zile, la o tabără de creație organizată în Parohia Gledin, județul Bistrița Năsăud. Alături de elevi sunt prezenți și profesori, precum și 70 de personalități culturale din diverse zone ale țării.

În cadrul taberei, intitulată ‘Muntele sfințit’, tinerii învață să picteze icoane pe sticlă și participă la diverse concursuri specifice vârstei lor. De asemenea, au loc simpozioane și schimburi de experiență între tineri și personalitățile culturale prezente. Prin această activitate se dorește apropierea tinerilor de studiul vieții sfinților și de observare a rolului acestora în viața contemporană, după cum a menționat pr. Ioan Titieni, parohul bisericii din Gledin.

Localitatea bistrițeană Gledin este cunoscută datorită Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, canonizat în 2007. În cinstea Sfântului Pahomie, la Gledin se dezvoltă un proiect amplu de realizare a Complexului religios-turistic ‘Sfântul Pahomie’, care cuprinde o capelă, un altar de vară, un corp de clădiri cu trapeză, bucătărie, camere pentru odihnă și ateliere de pictură. Prin realizarea acestui complex, parohia dorește să facă cunoscute, în rândul copiilor și tinerilor, viața și activitatea Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie.

Comentarii Facebook


Știri recente