Copiii din cadrul programului catehetic ‘Hristos împărtășit copiilor’ din Parohia Rohani, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, au participat la activități practice legate de seceriș. Acestea au avut ca scop, pe de o parte, ilustrarea obiceiului secerișului, copiii văzând câtă trudă presupunea odinioară facerea pâinii, iar pe de altă parte, să arate raportarea omului în tot ceea ce face la divinitate, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania.
Activitățile au debutat la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel când, după Sfânta Liturghie, copiii au ieșit la holdele cu grâu din hotarul satului pentru a împleti cununi din spice. Astfel s-a reînnodat o tradiție mai veche prin care credincioșii aduc la sfânta biserică cununi din spice de grâu și le așează la prapori, iar vechile spice sunt împărțite credincioșilor pentru a fi păstrate pe parcursul întregului an. În credința populară, spicul de grâu, prin menirea lui sfântă și sfințitoare, ocrotește casa și locuitorii ei. Copiii au deprins, astfel, modalitatea împletirii de cununi din spice, fiecare făurindu-și propria cunună, pe care au dus-o la biserică. Aici, părintele paroh Radu Marian le-a arătat că ‘prin împletirea cununilor se aduce prinos de mulțumire lui Dumnezeu pentru rodul de grâu, împlinindu-se astfel cererea din rugăciunea Tatăl Nostru, în care cerem de la Dumnezeu pâinea cea de toate zilele’.
În costumele străbunilor, în holde și la biserică
Copiii au mers la holdele cu grâu ale satului și în alte zile, unde au devenit mici secerători. Ei au primit noțiuni legate de practica secerișului tradițional, manual – cum se practica în vechime. Astfel, îmbrăcați ca străbunii lor de odinioară și având uneltele necesare – seceri -, copiii au tăiat grâul, după ce mai înainte au participat la făcutul de legători . Li s-a arătat modalitatea dublă prin care se secera grâul odinioară, atât cu secera, cât și cu coasa. După ce au fost făcuți mai mulți snopi, copiii au dat o mână de ajutor și la așezarea acestora în formă de cruce, așa cum, în vechime, se păstra grâul până se strângea la arie spre a fi treierat.
Activitățile legate de seceriș s-au încheiat în Biserica parohială ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din Rohani unde, la finalul Sfintei Liturghii, copiii au susținut piesa de teatru cu titlul generic ‘Secerișul’. Ei au redat în versuri tradiționale povestea secerișului și a treieratului, reprezentarea fiind inedită nu numai prin limbajul tradițional bihorean, ci și prin faptul că transpunea etapele secerișului ținute cu sfințenie de străbuni. Piesa a mai arătat și permanenta raportare a țăranului la ființa divină, iar personajele din reprezentare scot în evidență faptul că orice dar este de la Dumnezeu. La final, auditoriul a fost îndemnat la împlinirea virtuților creștinești, precum milostenia, prin hrănirea celor flămânzi, grâul fiind hrană ființială atât pentru viața materială, cât și pentru cea duhovnicească a omului, versurile trimițând și la jertfa euharistică.
Activități catehetice în Parohia Rohani
Activitățile legate de seceriș – care aduce materia primă în vederea conceperii pâinii euharistice – vin în completarea celorlalte activități legate de grâu susținute de-a lungul timpului de copiii Parohiei Rohani, precum făurirea și coacerea pâinilor pentru sfintele slujbe, recitalul de orații de mulțumire la colacul dăruit de gazdă colindătorilor și ornarea colivelor la sărbătoarea Sfântului Teodor. Copiii și-au adus partea lor de jertfă, în vederea împărtășirii cu Sfânta Euharistie, pe care o primesc în mod regulat, după cum a spus pr. paroh Radu Marian.