Activitatea si minunile Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

Sf. Iosif cel Nou de la Partos a fost inscaunat mitropolit al Timisoarei la 20 iulie 1650. Inca din prima zi, a cercetat cu o ravna deosebita intregul tinut pus sub obladuirea sa duhovniceasca, indrumand lucrarea preotilor, inviorand viata credinciosilor, reinnoind bisericile si manastirile sau zidind altele noi, dupa trebuinta. Parintele consilier Zaharia Peres ne-a vorbit despre principalele realizari, dar si despre minunile savarsite de catre Mitropolitul Iosif al Banatului: ‘Imediat dupa instalare, venerabilul mitropolit incepe actiunea de organizare a bisericii banatene, intemeind scoli pentru pregatirea clerului si a credinciosilor, inalta biserici, cerceteaza manastiri si parohii din eparhie, luminand si mangaind pe pastoritii sai cu binecuvantarea sa si cu dragostea sa pentru cei pe care ii avea in grija. Se spune ca se bucura chiar de respectul turcilor din oras, impresionati de sfintenia vietii lui si de darul facerii de minuni. O data, prin rugaciunile Sf. Iosif, Traditia bisericeasca ne spune ca Timisoara a fost salvata de un incendiu devastator care ameninta intreg orasul. In timpul unui pelerinaj, pentru a participa de 8 noiembrie la hramul Manastirii Partos, Sf. Iosif a vindecat un grup de bolnavi, printre care erau multi ologi si betegi, care i-au cerut ajutorul’. La 1653, in al optzeci si cincilea an al vietii sale, s-a retras la Sfanta Manastire a Partosului, nu departe de cetatea Timisoarei, unde a mai vietuit inca trei ani in rugaciune, post, faceri de bine si tamaduiri. Iar la praznicul ‘Adormirii Maicii Domnului’, din anul mantuirii 1656, s-a mutat catre Domnul, fiind ingropat in biserica manastirii. Mormantul sau a devenit de atunci loc de cinstire si de rugaciune pentru credinciosii de pretutindeni. Mai apoi, insa, gasindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaste sa se aseze in chiar orasul in care a pastorit, spre mai mare cinstire si implinirea cererilor de folos ale smeritilor rugatori, au fost stramutate cu mare alai in Catedrala mitropolitana din Timisoara, in anul 1956, la 300 de ani de la moartea sa. Sf. Iosif de la Partos a fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane la 28 februarie 1950, moment despre care ne-a oferit detalii, parintele Zaharia Peres, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timisoarei: ‘Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, la 28 februarie 1950, sa-l aseze in ceata sfintilor, fixand ca zi de praznuire data de 15 septembrie a fiecarui an. Credinciosii care trec pragul Catedralei mitropolitane din Timisoara, in special in data de 15 septembrie, localnici si din alte parti, se opresc langa racla cu moastele Sf. Iosif, invocandu-l, pe ocrotitorul orasului Timisoara si al Mitropoliei Banatului, urmatoarele cuvinte: ‘Sfinte parinte Iosif, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, sa ne daruiasca iertare de pacate!’

Comentarii Facebook


Știri recente