Activitatea sectorului agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor pe anul 2009

În ciuda schimbărilor climatice și vremii capricioase, Sectorul Agricol, Viticol și Silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut, în 2009, o activitate consistentă. Pentru obținerea unui vin cultic de calitate superioară, culturile de viță-de-vie au fost întreținute cu ajutorul unor utilaje de nouă generație.

La sfârșitul anului trecut au fost înființate și două societăți comerciale: „Țarina Păstorului” și cooperativa agricolă „Via Domnului”, informează TRINITAS TV.

Sectorul Agricol, Viticol și Silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor a urmărit în anul 2009 și reamenajarea parcului „Grădina Maicii Domnului”. Mai multe detalii a oferit părintele Petru Ungureanu, consilier Sectorul Agricol, Viticol și Silvic: „În incinta Palatului Patriarhal avem în plină desfășurare activitatea de reamenajare a parcului „Grădina Maicii Domnului” prin instalarea unui sistem de irigare și plantarea de flori dar și pomi ornamentali”.

Printre prioritățile sectorului pentru anul 2010 se numără și construirea unei crame noi la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Urlați, dar și continuarea lucrărilor de amenajare a parcului din cadrul Palatului Patriarhiei.

Comentarii Facebook


Știri recente