Activitate caritabilă la reședința episcopală din Caransebeș

Joi, 3 martie, la Reședința episcopală din Caransebeș, în Sala de festivități ‘Episcop Elie Miron Cristea’, a avut loc spectacolul caritabil ‘Șapte păcate’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. Spectacolul a fost realizat de voluntarii Centrului de Voluntariat al Episcopiei Caransebeșului din cadrul Sectorului Social-misionar, alături de elevi din școlile caransebeșene, sub coordonarea prof. Rada Petrișor și a prof. Bistrean Sanda.

Spectacolul intitulat ‘Șapte păcate’ este o culegere de 10 scenete, care vorbesc despre păcate și greșeli mărunte cotidene, ce au o pondere mare în viața creștinului de astăzi. La manifestare a participat Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoți, precum și numeroși copii și tineri. La final, PS Episcop a acordat acte de cinstire și premii în bani voluntarilor și profesorilor care și-au dat concursul la realizarea evenimentului.

Menirea acestui spectacol a fost strângerea de fonduri pentru susținerea activității sociale la Complexul de servicii sociale ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Caransebeș. Alături de numărul mare de tineri prezenți, la spectacol au participat și conducători de instituții și alți binefăcători din municipiul de pe Timiș și Sebeș, care și-au manifestat dorința de a sprijini activitățile social-filantropice ale Eparhiei Caransebeșului.

Părintele Ianchiș Călin, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, a spus că ‘evenimentul vizează atât aspectul cultural, cât și cel social-filantropic din Episcopia Caransebeșului’. ‘Este vorba despre o piesă, ‘Șapte păcate’, pusă în scenă în întregime de către voluntarii Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului. Profesori și elevi din școlile municipiului Caransebeș și-au dorit ca acest spectacol să fie o reușită. Fondurile care s-au colectat aici sunt destinate în întregime copiilor din Centrul de zi pentru mamă și copil din cadrul Complexului de servicii sociale ‘Sfântul Vasile cel Mare’ al Episcopiei Caransebeșului. Nu suntem la primul eveniment de acest fel, ci acțiunile noastre voluntariale și caritative au debutat în luna decembrie a anului 2010, când o astfel de activitate a oferit participanților un crâmpei din întâmplările atât de frumos consemnate în tradiție despre drumul magilor la ieslea din Betleem, iar copiii centrului de zi au fost răsplătiți cu dotări noi în bucătăria centrului, prin bunăvoința și generozitatea participanților. Iată, astăzi, din nou, copiii de la centru se vor putea bucura de bunăvoința și generozitatea celor care, după ce au gustat din piesa pusă în scenă de voluntari, și-au deschis sufletele pentru a-i bucura și pe cei mici pe care noi îi îngrijim în centrul de zi’, a arătat pr. Ianchiș Călin.

De asemenea, prof. Rada Petrișor ne-a mărturisit că ‘prin această acțiune s-a dorit ajutarea copiilor de la Centrul de zi ‘Mama și copilul”. ‘Spectacolul a fost realizat de un grup de 18 voluntari, în regia mea și a profesoarei Bistrean Sanda, și a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice din orașul Caransebeș de a veni în ajutorul copiilor aflați în dificultate și, totodată, să aducem un plus la acțiunile culturale ale orașului’, a spus Rada Petrișor.

O acțiune similară se va desfășura în Postul Mare, când, în organizarea Episcopiei Caransebeșului prin Sectorul Social-filantropic și a Centrului de voluntariat, va fi prezentată credincioșilor piesa de teatru creștin ‘Drumul Crucii’.

Comentarii Facebook


Știri recente