Acțiuni sociale la centrele de asistență din localitățile Bâcleș și Strehaia

Sectorul Social al Episcopiei Severinului și Strehaiei alături de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți au organizat zilele trecute o serie acțiuni pentru a veni în sprijinul persoanelor vârstnice din centrele de asistență medico-socială din localitățile Bâcleș și Strehaia. Centrul de asistență medico-socială Bâcleș găzduiește 33 de persoane vârstnice, care nu mai au întreținători în familiile din care provin. Ei beneficiază de cazare, masă și asistență medicală, contribuind financiar cu 60 la sută din cuantumul pensiei lunare. Există însă și cazuri sociale, oameni fără nici un venit, care se bucură de aceeași îngrijire în centru. Pentru a se simți într-adevăr ca acasă, responsabilii sectorului social din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, alături de cei de la Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Mehedinți, s-au gândit să le fie mai aproape de suflete acestor oameni, și au inițiat un proiect prin care persoanele asistate s-au bucurat de prezența periodică a grupurilor de tineri voluntari. Tinerii și-au făcut simțită prezența alături de un preot, care a oferit asistaților răspunsurile duhovnicești la întrebările ce-i frământă la această vârstă.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente