Acțiuni sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor

Sectorul social-filantropic și misionar și Fundația ‘Bucuria Ajutorului’, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, au organizat vineri, 9 decembrie, două acțiuni sociale la sediul instituției sociale. Au beneficiat de daruri 27 de copii cu sindrom Down și 37 de copii cu dizabilități multiple, informează Ziarul Lumina.

Acțiunea socială a fost precedată de un scurt moment artistic, susținut de cei 27 de copii cu sindrom Down, care au dansat și interpretat poezii și colinde tradiționale. Mișcarea, precum și alte activități manuale înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea personalității lor. ‘Acești copii sunt foarte dornici să învețe și nu se plâng de nimic. Dansul le dezvoltă mobilitatea, precum și interacțiunea socială cu ceilalți. Au reușit să-și construiască o lume a lor, în care ei trăiesc foarte frumos. Pentru mine, fiecare întâlnire cu ei reprezintă o permanentă lecție de viață, pentru că ei se bucură în fiecare moment pentru ceea ce li se întâmplă, pentru lucrurile pe care le facem împreună. Oricine cunoaște un copil sau un tânăr cu sindrom Down știe că sunt foarte afectuoși, plini de vitalitate și în permanență manifestă o bucurie atunci când dansează, când suntem împreună’, a spus Eugenia Iordache, profesoară de dans.

Beneficiarii acțiunii sociale au fost 27 de copii cu sindrom Down și 37 de copii cu dizabilități multiple. Darurile au constat în dulciuri, fructe și kituri educaționale. ‘Copiii se află în evidența Centrului de informare și consiliere al Sectorului social-filantropic și de misiune. Evenimentele au fost organizate sub egida Fundației ‘Bucuria Ajutorului’ și a Sectorului social-filantropic și de misiune al Arhiepiscopiei Bucureștilor’, a precizat Elena Costeleanu, asistent social în cadrul Sectorului social-filantropic și de misiune al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În România există foarte puțini specialiști în sindromul Down. Este dureros faptul că mulți dintre asistenții sociali, psihologi, specialiști la nivel universitar fug de aceste probleme, desfășurându-și activitatea mai mult într-un birou, unde să se ocupe de probleme mai mici. La nivelul Capitalei, în anul 2003, 14 părinți cu copii cu sindrom Down au înființat Asociația ‘Sindrom Down’ București. ‘De-a lungul timpului, numărul membrilor asociației s-a înmulțit pentru că foarte mulți părinți cu copii cu sindrom Down au dorit să-și încadreze copiii într-un mediu asemănător lor, în care ei să se simtă bine. În prezent, suntem 45 de membri și ne ocupăm de cei care au ieșit din sistemul public de învățământ și care nu au altă alternativă de socializare, de afirmare, de a se simți utili’, a arătat Ruxandra Papiniu, membru în consiliul director al Asociației ‘Sindrom Down’ București.

Comentarii Facebook


Știri recente