Acțiuni social-filantropice la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În ziua de 27 februarie, la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, numeroase parohii au desfășurat ample acțiuni cu caracter filantropic, în cadrul căreia au fost vizitate și ajutate persoane cu venituri reduse, vârstnici și familii cu mulți copii, aflate în evidența parohiilor, după cum a declarat părintele diacon Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La bisericile din Eparhie au fost rostite la slujba Sfintei Liturghii, rugăciuni și cereri speciale pentru toți semenii aflați în suferință.

La Spitalul Județean de Urgentă din Brăila, preoții capelani din județ au vizitat bolnavii, aflați la tratament. Cu acest prilej, au fost oferite alimente, iconițe, cărți de rugăciuni, calendare și cruciulițe. De asemenea, bolnavii, precum și bătrânii neputincioși au primit anafură, au fost stropiți cu agheasmă și miruiți.

La Penitenciarul de minori Tichilești, mai multe delegații de la parohiile din Galați, conduse de preoți au vizitat pe cei privați de libertate, prilej cu care persoanele private de libertate au primit daruri constând în alimente, haine, încălțăminte, iconițe, cărți de rugăciuni, calendare și cruciulițe.

După rostirea comună a rugăciunii „Tatăl nostru”, au urmat o serie de convorbiri duhovnicești, prin care deținuții au comunicat preoților bucuriile și necazurile lor, precum și nevoile spirituale și materiale.

Comentarii Facebook


Știri recente