Acțiuni social – filantropice în Arhiepiscopia Aradului, cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului

Luna decembrie este luna dăruirii și a darurilor, a bucuriei tuturor și a comuniunii familiale. Este așa pentru că Însuși Dumnezeu Se dăruiește și ni Se dăruiește prin venirea Fiului Său în lume. Marele praznic al Nașterii Domnului este anticipat de sărbătoarea unuia dintre Sfinții făcători de minuni îndreptate către cei necăjiți, Sf ierarh Nicolae. Cu gândul la aceste două mari sărbători și la postul în care ne găsim, în Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea și îndrumarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, se desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni social-filantropice, informează Arhiepiscopia Aradului.

1. Programul „Moș Crăciun pentru toți” – destinat familiilor defavorizate din Arhiepiscopie, derulat în perioada 6 noiembrie – 23 decembrie, prin care vor fi acordate pachete cu alimente, dulciuri, îmbrăcăminte, rechizite și articole de uz personal;

2. Astăzi, Cantina Arhiepiscopiei Aradului cu hramul Sf Ierarh Nicolae, în cinstea și drept mulțumire adusă patronului spiritual, propune tuturor beneficiarilor momente deosebite prin acordarea de daruri constând în articole de îmbrăcăminte, de uz personal și, prin bunăvoința patiseriei Miky din Arad, produse de patiserie. De asemenea, fiind în anotimpul colindelor, toți cei prezenți au lăudat venirea în lume a Pruncului Iisus. Precum odinioară Sfântul ocrotitor și făcător de minuni pentru cei în nevoi, și astăzi, zi de zi, Sfântul Ierarh al Mirelor Lichiei trimite oameni darnici care sprijină cu produse eforturile Sectorului Social Filantroopic de oferi o masă caldă pentru cei 85 beneficiari ai serviciilor Cantinei. Totodată, efortului depus de cele două angajate ale noastre se adaugă munca altor 5 femei, care, pe rând în cele 5 zile ale săptămânii, vin și ajută la bunul mers al treburilor Cantinei, precum și la toate pregătirile, îndeosebi din vremea toamnei pentru pregătirea „cămării” pentru tot restul anului. Nu putem trece cu vederea aportul deosebit pe care 4 brutării din Arad (Brutăria Cara, Brutăria Pan Pro, Brutăria Minu PanCom și Brutăria Holomei – în două zile pe săptămână) îl aduc la Cantină prin donarea pâinii pentru toți beneficiarii.

3. Tot astăzi, elevi de la Școala Gen nr 22 Caius Iacob din Arad, sub îndrumarea D-nei profesoare de religie Beatrice Mandă, vor fi alături de copiii și tinerii din Centrul Izvor din Arad (Centrul HIV), colindându-le și dăruindu-le dulciuri și fructe. Din partea Arhiepiscopiei, ca partener în desfășurarea acestei acțiuni, le vor fi dăruite obiecte de igienă personală, precum și câte un exemplar din viața și acatistul Sf Ioan de al Prislop, precum și din cartea Intoarcerea la Dumnezeu. Elevi din aceeași școală, coordonați de D-na învățătoare Maria Hoaghea și de D-na prof Felicia Drăgan, vor fi săptămâna viitoare alături de copiii din Centrul de primire urgențe din Arad, cu haine și dulciuri, căutând să aducă un strop de bucurie în sufletele copiilor lipsiți de căldura familială.

Comentarii Facebook


Știri recente