Acțiuni cultural-filantropice în Episcopia Caransebeșului

În orașul Caransebeș s-au desfășurat astăzi, 12 decembrie 2011, mai multe acțiuni cultural-filantropice. În deschiderea manifestărilor, copiii Grădiniței „Sfânta Filofteia” din municipiu au susținut un program de colinde în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, informează TRINITAS TV.

În continuare, chiriarhul eparhiei, însoțit de corul Episcopiei Caransebeșului, a vizitat Grădinița „Sfânta Filofteia”.

Preasfințitul Părinte Lucian și colindătorii Episcopiei Caransebeșului au vizitat apoi Centrul de Urgență pentru persoanele fără adăpost, Școala Specială din Caransebeș, Centrul pentru persoane vârstnice „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, precum și Complexul de servicii sociale, „Sfântul Vasile cel Mare”.

În toate așezămintele sociale, delegații Centrului eparhial au oferit daruri iar corul Episcopiei Caransebeșului, format din slujitorii celor două catedrale, a cântat tradiționale colinde românești.

Comentarii Facebook


Știri recente