Acțiune umanitară inițiată de Biserica Sfântul Calinic Cernicanul din Craiova

Parohia „Sfântul Calinic Cernicanul” din Craiova, în colaborare cu Școala nr. 29 „Nicolae Romanescu”, a organizat în această săptămână o acțiune de donare de legume și fructe mai multor familii nevoiașe din cartierul Făcăi, a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Acțiunea a avut loc în cadrul proiectului Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) în care este cuprinsă și Școala nr. 29 „Nicolae Romanescu” Craiova. „Copiii acestei școli au adunat legume și fructe pe care le-au adus la parohia noastră, împreună cu doamna profesoară Chiripuș Traudia-Maria. Acestea au fost donate de către asistenții sociali ai Parohiei „Sfântul Calinic Cernicanul” din Craiova unor familii de etnie rromă din cartierul Făcăi ce locuiesc în case improvizate, fără curent electric, fără apă și cu multe alte lipsuri materiale”, a precizat Denisa Velea, asistent social la Biserica „Sfântul Calinic Cernicanul”.

Comentarii Facebook


Știri recente