Acțiune social-filantropică pentru copii cu deficiențe motorii, în Arhiepiscopia Tomisului

Astăzi, 4 decembrie, la orele 13.30, preoții Departamentului Misionar din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu 25 de elevi de la Școala nr. 40 (înv. Valerica Rusu), „Aurel Vlaicu”, vor merge cu daruri de Sfântul Nicolae la copiii Școlii sanatoriale „Deficienți motor” din Techirghiol.

Mâine, 5 decembrie, la orele 9.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va binecuvânta pe elevii Școlii generale nr. 33, „Anghel Saligny”, din Constanța (str. Aleea Narciselor, nr. 2, cartier 4-5) care își serbează patronul spiritual. Cu această ocazie va fi oficiat un Te Deum, iar Ierarhul Tomisului va rosti un cuvânt de învățătură elevilor.

De Ziua Școlii, elevii au pregătit un spectacol literar-artistic, în cadrul căruia vor fi premiați doi elevi premiați la etapa națională a concursului de evaluare în educație „Constantin Năstăsescu” și va fi lansat numărul 4 al revistei școlare „33 E OK”.

În cadrul unității de învățământ există o capelă cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” în care slujește părintele Daniel Bertea.

Vineri, 5 decembrie, la orele 11.00, în Sala Mare a Palatului Arhiepiscopal (str. Arhiepiscopiei, nr. 23), Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, le va dărui copiilor de la Centru „Fair Play”, Școala specială nr. 1, grădinițele nr. 42 și nr. 47 și Școala generală nr. 2 din Constanța 100 de pachete cu dulciuri și rechizite. Acțiunea este organizată de Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului.

Tot în ajunul Sfântului Nicolae, membrii ai Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români, filiala „Ioan Cassian”, Constanța, vor pleca, din fața Palatului Arhiepiscopal, la orele 7.30, spre satele Cetatea și Izvoarele din județul Constanța pentru a le aduce copiilor daruri de Sfântul Nicolae.

Satul Cetatea se află la cca. 90 km de Constanța spre localitatea Ion Corvin și numără puțin peste 60 de familii. Sat cu tradiție, înființat la 1900, cu biserica ridicată încă din anul 1918, pare pierdut în negura timpului. La fel și satul Izvoarele. Localitatea este situată la cca. 140 km de Constanța, are în componență aprox. 50 de familii. Drumul către sat este o veritabilă provocare, pe care nu și-o asumă mulți… Singurul ajutor, după spusele sătenilor, este Mănăstirea Dervent, la 10 km de sat.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului

Comentarii Facebook


Știri recente