Acțiune filantropică a tinerilor ascoreni din Suceava

Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) – filiala Suceava au organizat, cu prilejul începutului noului an școlar, o acțiune filantropică pentru două familii cu o situație materială precară. Astfel, trei membri ai ASCOR – filiala Suceava au cumpărat pentru copiii celor două familii ghiozdane, caiete, stilouri, creioane colorate, penare, blocuri de desen, acuarele, abecedare, cărți de colorat și alte rechizite, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova. De asemenea, cele două familii au primit alimente de bază din partea tinerilor ascoreni.

‘Pe 12 septembrie ne-am deplasat în localitatea Salcea, județul Suceava, la prima familie nevoiașă formată din șapte copii și cei doi părinți. Vizita noastră a adus bucurie în sufletele celor mici care ne-au mulțumit pentru cadourile primite. La familia din Măriței am ajuns pe 17 septembrie, reușind astfel să aflăm și primele impresii în legătură cu prima zi de grădiniță a uneia dintre cele două fetițe ale familiei. Entuziasmul micuței a crescut la vederea darurilor primite care așteaptă cu nerăbdare să meargă în continuare la grădiniță. Mulțumiri au venit și din partea acestei familii pentru sprijinul acordat. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al tuturor celor care doresc să ajute, ASCOR – filiala Suceava va continua aceste activități filantropice. Mulțumim celor care au participat și celor care doresc să participe și la următoarele activități filantropice’, a spus Maria, membră ASCOR – filiala Suceava.

Comentarii Facebook


Știri recente