Acțiune dedicată copiilor la Biserica Sf. Mare Mc. Gheorghe din Severin

Postul Radio Lumina al Episcopiei Severinului și Strehaiei, prin intermediul emisiunii „Păhărelul cu nectar” realizată de Dana Vasilica Mazilița, a organizat miercuri, 5 decembrie 2012, o acțiune dedicată celor mici, sub genericul „Sfântul Nicolae – prietenul copiilor”, a precizat Cătălin Cernătescu, redactor știri al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

În cadrul unui parteneriat încheiat cu Școala Gimnazială Nr. 6, Școala Generală Nr. 9 și Parohia „Sf. Mare Mc. Gheorghe” din orașul Drobeta Turnu Severin, elevii, însoțiți de Dna. Prof. Dascălu Georgeta și de Dna Prof. Maria Guran, au fost primiți cu multă căldură în sfântul lăcaș de închinare de către Părintele paroh Ciprian Mocanu care le-a vorbit despre viața și minunile Sfântului Nicolae.

La rândul lor, copiii au recitat poezii specifice acestei zile, dar și sărbătorilor de iarnă care se apropie cu pași repezi. Poeziile vor fi difuzate în cadrul edițiilor viitoare ale emisiunii „Păhărelul cu nectar” ce se difuzează la Radio Lumina în fiecare seară de la orele 20:30.

„Copiii au dovedit, prin programul artistic susținut, că și ei îi pot dărui Sfântului Nicolae ceva. Este vorba despre dragostea, recunoștința și rugăciunile lor. La final micuții au fost răsplătiți cu dulciuri și iconițe oferite prin purtarea de grijă a pr. paroh Ciprian Mocanu și a Doamnelor Mariana Mocioiu și Eugenia Gheorghe, reprezentantele Comitetului Parohial, dar și cu diplome din partea emisiunii Păhărelul cu nectar. Acțiunea este la cea de-a doua ediție, prima desfășurându-se anul trecut, la Biblioteca I. G. Bibicescu, Secția Carte împrumut pentru copii” a spus Dana Vasilica Mazilița, realizatorul emisiunii „Păhărelul cu nectar”.

Comentarii Facebook


Știri recente