Acoperamantul lucrat de Maria de Mangop, intr-o expozitie cu obiecte din epoca stefaniana, la Vatican

Expozitia ‘Stefan cel Mare si Sfant – puncte intre Orient si Occident’, care va fi inaugurata la Vatican pe 30 septembrie, contine numeroase obiecte de patrimoniu de mare valoare istorica si artistica. Printre exponate se afla si acoperamantul de mormant al Mariei de Mangop, sotia voievodului Stefan cel Mare si Sfant.

Aceasta piesa, considerata ‘o capodopera absoluta a artei ortodoxe’, a fost restaura in laboratorul pe care Ministerul Culturii si Cultelor l-a infiintat in colaborare cu Manastirea Putna. Vor mai fi expuse ‘Tetraevangheliarul’ de la Humor (1473), o dvera (broderie liturgica de la sfarsitul secolului al XV-lea), precum si steagul de lupta al domnitorului. Steagul a revenit de mai multa vreme an tara, de la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe el este brodat chipul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, care a fost ocrotitor al Moldovei inca nainte de epoca stefaniana.

Inaugurarea acestei expozitii va avea loc pe 30 septembrie, in prezenta Papei Ioan Paul al II-lea, a Presedintelui Romaniei, dl. Ion Iliescu, a IPS Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, a IPS Iosif, Mitropolitul ortodocsilor romani din Europa Occidentala si Meridionala, a I.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscop si Mitropolit romano-catolic de Bucuresti, a d-lui Dr. Mihail Dobre, ambasadorul Romaniei la Vatican si a unor inalte oficialitati de la Vatican.

Comentarii Facebook


Știri recente