IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, i-a binecuvantat in aceasta dupa amiaza pe absolventii Universitatii de Medicina si Farmacie ‘Gr.T. Popa’ din Iasi. In cadrul slujbei de binecuvantare, oficiata la Catedrala mitropolitana din Iasi, IPS Mitropolit Daniel a tinut un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta deosebita a legaturii dintre vindecarea sufleteasca si cea trupeasca, din care mentionam: ‘Prezenta preotului de caritate in spital si cooperarea cu medicii, precum si prezenta unei capele sau prezenta unui paraclis in spital si cooperarea preotului de caritate cu intreg personalul medical reprezinta astazi o necesitate de ordin pastoral si uman in acelasi timp. S-a constatat ca oamenii care sunt mai credinciosi si adauga la tratamentul medical rugaciunea si speranta care vin din credinta, se vindeca mai repede sau suporta boala mai usor, ii dau un sens duhovnicesc de apropiere de Dumnezeu si de comuniune cu semenii’. Prima slujba de binecuvantare a absolventilor medicinisti a fost oficiata in anul 1998 la Iasi. In ultimii ani, astfel de slujbe au fost oficiate si pentru absolventii medicinisti din Cluj, Timisoara si Bucuresti.
Mitropolitul Banatului a oferit o casă pentru o familie cu 11 copii
În ajunul Sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, Mitropolitul Ioan al Banatului a oferit o casă cumpărată în localitatea Sacoșul Turcesc unei familii cu 11 copii din Chevereșu Mare. Locuința a fost achiziționată…
Tot mai multe Botezuri de adulți în Episcopia Europei de Nord: Un suedez și o chinezoaică au devenit ortodocși
În zilele de 21 şi 22 mai 2022, Preasfinţitul Părinte Macarie a oficiat Sfânta Liturghie şi a botezat doi adulţi: un suedez şi o chinezoaică. Duminică, în Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga, Regatul Danemarcei, PS…
Resfințită în Anul comemorativ al sfinților isihaști, o biserică din Prahova primește hramul „Sf. Paisie de la Neamț”
Biserica parohiei prahovene Zalhanaua din comuna Mănești a fost sfințită duminică, 22 mai, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în ultimii 13 ani. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.…
Gala de operetă şi musical la Serile Culturale Brâncuși | În imagini
În perioada 20 -22 mai 2022 a avut loc cea de a doua ediție a Serilor Culturale Brâncuși. Evenimentul, organizat de Parohia Brâncuși, s-a desfășurat în incinta ansamblului parohial, situat pe Aleea Pasărea de Aur,…
Parohia Icoanei, apreciată la resfințirea bisericii: „A devenit și mai mult o icoană de frumoasă îngrijire”
Duminică, 22 mai 2022, a fost resfințită Biserica Icoanei din Capitală, în urma unor lucrări de restaurare începute în toamna anului 2019. Patriarhul Daniel a spus că în urma acestei restaurări comunitatea parohială de la…