A XVIII-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului la Râmnicu Vâlcea și Călimănești

În zilele de 18 și 19 septembrie, în Râmnicu Vâlcea și Călimănești va avea loc cea de-a XVIII-a ediție a Zilelor Europene ale Patrimoniului, informează arhiram.ro. Evenimentul va demara sâmbătă, 18 septembrie, cu simpozionul „Conservarea patrimoniului vâlcean – factor de păstrare a identității culturale”, începând cu orele 11.00 în Sala de conferințe a Complexului Cultural-Religios „Sfântul Antim Ivireanul” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Lucrările Simpozionului vor debuta cu cuvântul Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, urmat de alocuțiunile susținute de domnul Petre Ungureanu, Prefectul Județului Vâlcea, Prof. drd. Florin Epure, director DJCPN Vâlcea, Arhim. dr. Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Eparhia Râmnicului și Stareț al Mănăstirii Cozia și domnul Nicolae Almași, din partea Organizației Naționale Cercetașii României – Centrul local Mircea cel Bătrân.

În continuare vor fi susținute mai multe prelegeri după un program stabilit. În cadrul simpozionului va avea loc și o expoziție de carte veche din fondul de patrimoniu al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Tot sâmbătă, de la ora 19.30, la Castrul roman Arutela, Poiana Bivolari, Păușa – Călimănești vor avea loc spectacol de lumini și proiecție – secvențe din filmele artistice Dacii și Columna.

A doua zi, de la ora 10.00, la același castru roman din Călimănești vor avea loc mai multe manifestări: un colocviu privind istoria Castrului roman Arutela și a Limesului Alutanus, o tabără de creație artistică, jocuri și concursuri și un program folcloric.

Comentarii Facebook


Știri recente