A XI-a ediție a Dialogului dintre Biserica Ortodoxă și Grupul Partidului Popular European și al Democraților europeni

În perioada 16-17 octombrie a.c., Hotelul Unirea din Iași găzduiește a XI-a ediție a Dialogului dintre Biserica Ortodoxă și Grupul Partidului Popular European și al Democraților Europeni, cel mai important grup politic din Parlamentul European. Tema de lucru a acestei ediții este: „Dialogul intercultural bazat pe valori comune ca mijloc de asigurare a păcii și a prosperității în Europa”. La eveniment vor participa, pe lângă reprezentanți marcanți ai lumii politice și ecleziastice din România, personalități de vârf ale Bisericii și ale lumii politice europene: Eminența sa mitropolitul Emmanuel (Arhiepiscop al Franței, reprezentatul Patriarhului Ecumenic la Uniunea Europeană), Mons. Francisco-Javier Lozano (Nunțiul Apostolic în România și Moldova), Înaltpreasfințitul Teofan (Mitropolitul Moldovei și Bucovinei), Ján Figel (Comisarul pentru Educație, Formare, Cultură și Tineret), Doris Pack (Președinte al Delegației interparlamentare Uniunea Europeană-Europa de Sud-Est) etc. Acestora li se vor alătura politicieni de prim rang din Croația, Albania și Serbia, dar și membri ai opoziției din Belarus, state monitorizate îndeaproape de Uniunea Europeană. Întâlnirea va fi deschisă astăzi, la ora 15:00, de către Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. Vor fi prezentate apoi mesajele Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, și al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 241/ 16 octombrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…