A treia zi „după Scripturi”

Dacă ne-am întreba la ce se referă articolul din Crez că Hristos ‘a înviat a treia zi după Scripturi’, am fi tentați să răspundem fără îndoială că mărturisirea se sprijină pe Scripturile Noului Testament. Totuși, expresia este preluată întocmai din Noul Testament, fiind un citat din 1 Corinteni 15, 4, ceea ce complică lucrurile. Care sunt aceste Scripturi, numite așa chiar de Noul Testament? La ce se referă? La vreo scriptură necunoscută? La vreun apocrif nedescoperit sau vreo evanghelie primordială neștiută?

Desigur, mărturia învierii a treia zi a Mântuitorului se găsește în evanghelii (Marcu 9:31; Matei 16:21; 17:23; 20:19; Luca 9:22; 18:33; 24:7.46; în Ioan lipsește) și în Fapte (10:40), făcând parte din kerygma apostolică, adică din propovăduirea credinței creștine de către Biserica primară. Totuși, așa cum demonstrează studiile nou-testamentare, evangheliile au fost scrise mai târziu (probabil după 70 d.Hr.), pe când Epistola 1 Corinteni a fost scrisă la Paștele anului 55 d.Hr., fiind deci anterioară Evangheliilor (cf. Udo Schnelle, Einleitung in das Neue Testament, Vandenhoeck & Ruprecht, Göttingen, 52005, UTB 1830, p. 75). Cu siguranță deci Sf. Apostol Pavel nu cita nici una dintre cele patru Evanghelii spunând ‘după Scripturi’. Invocarea de către 1 Corinteni a Scripturilor nu se poate referi nici la tradiția orală care a stat la baza scrierii Evangheliilor, pentru că sunt avute în vedere concret scrieri (graphai).

Scripturile Bisericii primare

De fapt, pentru Biserica primară, ‘Scripturile’ sunt Vechiul Testament, pe care creștinii l-au preluat din iudaism. Tot în 1 Corinteni, dar la 6, 16, Sf. Pavel citează un text din Facere 2, ‘vor fi amândoi un trup’, spunând: ‘zice Scriptura’. La fel procedează și în alte locuri: în Galateni 3, 8 invocă Scriptura care a binevestit lui Avraam: ‘Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile’; sau în 4, 29: ‘ce zice Scriptura?’ și citează din Facere 20 ‘Izgonește pe roabă și fiul ei, căci nu va moșteni fiul roabei, împreună cu fiul celei libere”; de asemenea în Romani 4, 3; 9, 17. Mai ales Evanghelia lui Ioan folosește direct invocarea Scripturii și exemplele pot continua.

Totuși, în Scripturile Vechiului Testament nu scrie punctual că Mesia sau cineva va învia a treia zi. Există doar aluzii la această idee, dar făcute într-un mod aproape imperceptibil pentru cititorul care nu are în minte mesajul Noului Testament. O asemenea aluzie este Osea 6, 2 (Hans Conzelmann, A Commentary of the First Epistle to the Corinthians, Fortress Press, Philadelphia, 1975, Hermeneia, pp. 253-254).

‘Veniți să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduiește, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre. Și după două zile din nou ne va da viață, iar în ziua a treia ne va ridica iarăși și vom trăi în fața Lui. Să-L cunoaștem, să ne sârguim să cunoaștem cine este Domnul! Venirea Lui este sigură ca ivirea zorilor.’ (Osea 6, 1-3).

Textul în sine nu vorbește propriu-zis de înviere, ci de vindecarea unei națiuni bolnave. Așa cum arată Hans Walter Wolff, existau la îndemână câteva exemple importante cu zei care chiar înviau a treia zi, precum Adonis (Lucian, De Syria dea 6), Osiris (Plutarh, De Iside et Osiride 13, 356 C; 19, 366 F) sau Tammuz, în căutarea căruia zeița Inanna coboară în locașul morții timp de trei zile și trei nopți. Totuși, în Osea 6, 2, imaginea, chiar dacă a fost cumva inspirată din istoria religiilor, capătă mai degrabă alte valențe, fiind folosită proverbial, ca o vindecare într-o perioadă foarte scurtă de timp (H.W. Wolff, Hosea. A Commentary on the Book of the Prophet Hosea, Fortress Press, Philadelphia, 1974, Hermeneia, pp. 117-118).

A treia zi

De altfel, Osea 6, 2 trebuie încadrat în rândul unor texte care utilizează semnificația de deplinătate a numărului ‘trei’. Avraam este încercat de Dumnezeu poruncindu-i-se să-l aducă jertfă pe fiul iubit, Isaac, pe un munte pe care i-l va arăta Dumnezeu. Patriarhul pornește la drum, iar după trei zile vede acel loc: ‘Iar a treia zi, ridicându-și Avraam ochii, a văzut în depărtare locul acela’ (Facere 22, 4). Moise îi cere faraonului să-i lase pe israeliți cale de trei zile în pustiu să jertfească: ‘Dumnezeul Evreilor ne-a chemat; lasă-ne să mergem în pustie cale de trei zile, ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru’ (Ieșire 5, 3; cf. 3, 18; 8, 27). După izbăvirea de la Marea Roșie, israeliții găsesc abia a treia zi apă la Mara, unde se întâmplă minunea îndulcirii apei amare (cf. Ieșire 15, 22). Regele Iezechia, îmbolnăvit de moarte, primește de la profetul Isaia vestea vindecării în a treia zi: ‘Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoșul tău: Am auzit rugăciunea ta și am văzut lacrimile tale; te vei vindeca și a treia zi te vei duce în templul Domnului’ (4 Regi 20, 5). De asemenea, pentru a-și salva poporul, regina Estera ține un post de trei zile, iar ‘după trei zile de rugăciune și-a dezbrăcat hainele cele de jale și s-a îmbrăcat în cele de regină’ (Estera 5, 1). Se observă că în toate aceste cazuri invocate a treia zi este asociată fie aducerii unei jertfe importante (în cazul lui Avraam sau al israeliților din Egipt), fie recăpătării vieții (minunea de la Mara, adică salvarea de la sete, însănătoșirea regelui Iezechia și, în sfârșit, izbăvirea poporului de la decretul de executare în masă).

Totuși, citit prin raportarea Noul Testament, Osea 6, 2 devine foarte interesant.

Prin lupa Părinților

Prima atestare a lecturii creștine a textului o întâlnim la Tertulian, în polemicile sale împotriva marcioniților (care negau valoarea Vechiului Testament), dar și iudeilor (care îl interpretau fără perspectiva hristică). ‘A fost foarte potrivit ca cel care L-a îngropat pe Domnul să fie amintit astfel de profeție și de aceea să fie numit ‘binecuvântat’, pentru că profeția nu lasă deoparte slujirea (evlavioasă) a femeilor care s-au îndreptat înainte de ivirea zorilor la mormânt cu aromatele pe care le-au pregătit. Pentru că despre această întâmplare se spune la Osea: ‘Ca să-Mi caute fața veghează până în zori, spunând despre Mine: ‘Veniți să ne întoarcem către Domnul, căci El ne-a micșorat și ne va vindeca, El ne-a lovit și ne va lega, după două zile ne va învia, iar în a treia zi ne va ridica’. Căci cine ar putea refuza să creadă că aceste cuvinte răsunau mereu în mintea acelor femei între întristarea părăsirii cu care pe moment li se părea că sunt lovite de Domnul și nădejdea învierii înseși, prin care gândeau prea bine că totul li se va da înapoi?’ (Împotriva lui Marcion 4, 14, 1 trad. Holmes, în: Ante-Nicene Fathers 3, pp. 421-422). ‘De aceea, de ce după învierea Lui din morți, care s-a petrecut a treia zi, cerurile L-au primit iarăși? Era potrivit profeției lui Osea, rostită astfel: ‘În zori vor veni la Mine, spunând, Veniți să ne întoarcem către Domnul Dumnezeul nostru, pentru că El Însuși ne va scoate și ne va izbăvi, după un timp de două zile, a treia zi’ – care este slăvita Lui înviere – El L-a primit iarăși în ceruri (de unde venise împreună cu Duhul la Fecioara) pe Cel a cărui naștere și patimă deopotrivă iudeii nu au reușit să o mărturisească’ (Răspuns împotriva iudeilor 13, 23, trad. S. Thelwall, în: ANF 3, p. 171).

Totuși, Tertulian nu explică suficient pluralul ‘vom învia’, pe care îl leagă de femeile mironosițe. Cam în aceeași perioadă, textul intră și în ansamblul argumentativ al marelui alexandrin Origen. El raportează ‘a treia zi’ la învierea Mântuitorului, iar pluralul la învierea credincioșilor alături de Hristos.

‘Faraonul nu permitea ca fiii lui Israel să ajungă la locul semnelor, nu permitea ca ei să înainteze într-atât încât să se poată bucura de tainele celei de a treia zi. Ascultă-l pe profet: Dumnezeu ne va readuce la viață după două zile, iar în ziua a treia ne vom ridica și vom trăi în privirea Lui. Prima zi este, pentru noi, patima Mântuitorului, cea de-a doua este cea în care El coboară în iad, iar cea de-a treia este ziua ridicării din morți. Și de aceea în a treia zi Dumnezeu mergea înaintea lor, în stâlp de nor ziua, în stâlp de foc noaptea. Dacă, după cele ce le-am spus mai înainte, Apostolul ne învață în mod corect că în acestea se află tainele botezului, este necesar ca cei ce sunt botezați în Hristos să fie botezați întru moartea Lui și să fie îngropați cu El, și cu El să se ridice din morți în cea de-a treia zi. Pe aceștia, și după ceea ce spune Apostolul, i-a înviat împreună cu El, și împreună cu El i-a făcut să șadă în ceruri. Când vei fi primit, așadar, taina celei de a treia zi, Dumnezeu va începe să te conducă și să-ți arate drumul mântuirii’ (Origen, Omilii la Exod, 5, 2, trad. Adrian Muraru, Ed. Polirom, 2006, p. 163).

Sf. Chiril al Ierusalimului continuă această tradiție interpretativă în cuvântările sale rostite celor care urmau să se boteze: ‘Cei care au primit adevărul au ieșit la iveală prin puterea Mântuitorului, Care nu numai că a înviat din morți, dar a sculat o dată cu El și pe morți. În numele lor, profetul Osea spune lămurit: ‘Ne va însănătoși după două zile, iar în ziua a treia vom învia și vom fi vii înaintea Lui” (Cateheze 14, 14, trad. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2003, p. 232).

Această interpretare creștină a textului din Osea 6, 2 se remarcă prin faptul că pluralul exprimat (‘vom învia’) este înțeles ca efect al evenimentului singular care este Învierea Mântuitorului, care ‘a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți’ (1 Corinteni 15, 20), așa încât înviază ‘fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos’ (v. 23).

Targumul iudaic la profeți înțelege Osea 6, 2 exclusiv raportat la învierea generală: ‘În ziua învierii morților El Dumnezeu ne va ridica și vom fi vii’, înlocuind deci ‘a treia zi’ cu ‘în ziua învierii morților’. Prin aceasta probabil se dorea ca interpretarea hristologică să fie eliminată (cf. Anthony C. Thiselton, The First Epistle to the Corinthians. A Commentary on the Greek Text, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan / Cambridge / The Paternoster Press, Carlisle, 2000, NIGTC, pp. 1195-1196) (Articol realizat de Lect. Dr. Alexandru Mihăilă și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 15 aprilie).

Comentarii Facebook


Știri recente