A treia zi de Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-a întâlnit cu arabii creștini din București

Prima întâlnire între Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române și membrii comunității arabilor din București a avut loc astăzi, 21 aprilie, 2009 în a treia zi de Paști. Ambele părți au convenit ca să cultive relații de prietenie, sociale, culturale, iar slujirea comunități arabe să capete un caracter mai organizat.

Sala Europa Christiana a găzduit marți 21 aprilie, 2009, în a treia zi de Paști, întâlnirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României cu membrii comunității arabilor ortodocși din România. La acest eveniment au participat din partea Patriarhiei Române părintele vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și părintele consilier patriarhal al Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Române, iar din partea coptă, părintele arhimandrit dr.Qais Sadic și Morkus Takla Talaat, președintele Asociației Ortodoxe Copte „Sfântul Mina” din București.

Deși nu sunt organizați din punct de vedere canonic într-o parohie, în București trăiesc cam 500 de arabi creștini, proveniți din toate țările Orientului. Comunitatea creștinilor copți din București s-a coagulat în jurul Asociației Copților Ortodocși „Sfântul Mina”. Activitățile acestei asociații au atât caracter social, cât și catehetic. „Ne simțim aici ca în Patriarhia Ortodoxă Coptă. Organizăm cursuri biblice sau de studiu duhovnicesc cu arabii creștini în fiecare duminică după amiază, iar cateheze se țin miercuri pentru adulți, iar pentru copii sâmbăta dimineața. Preafericitul Părinte Daniel are inima deschisă spre noi. Dacă prin căderea lui Adam din rai oamenii s-au împrăștiat, în Învierea lui Hristos pe care o trăim aceste zile ne simțim una, cum a fost și astăzi. Această adunare a arabilor care provin din țări diferite într-o altă țară, România, e o dovadă clară de prietenie din partea Patriarhiei Române”, a spus președintele Morkus Talaat.

Inițiativa acestei manifestări a venit din partea Întâistătătorului BOR care a dorit să se întâlnească cu comunitatea creștină arabă din București. „Prietenia între diferite popoare prin credință aduce bucurie reciprocă. Frații noștri copți din punct de vedere cultural sunt arabi, iar din punct de vedere al limbii sunt urmașii faraonilor egipteni. Mântuitorul Însuși a fost în Egipt, și când citim din Sfânta Scriptură ne aducem aminte de țările din Orient care au avut și au o vocație sfântă în ceea ce privește religia. În fiecare din aceste țări găsim vestigii ale credinței creștine. Această înfrățire a popoarelor prin credință este o binecuvântare de la Dumnezeu.

Suntem bucuroși când vedem că arabii din România se simt bine aici. Sperăm ca și românii care trăiesc în țările arabe să beneficieze de aceeași bună primire. Ei trebuie să cultive relații de prietenie, sociale, culturale cu arabii diferitelor țări din Orient”, a subliniat Patriarhul României.

Invitația ca un preot arab să vină să ofere asistență religioasă ortodocșilor arabi care trăiesc din România a venit în 2007 chiar din partea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci nou patriarh ales al BOR.

„În baza înțelegerii dintre cei doi patriarhi, Daniel al României și Ignatie al IV-lea al Antiohiei și al întregului Orient, am fost delegat să slujesc acestei comunități creștine arabe. Anul trecut am fost la București unde am slujit la sărbătoarea Nașterii Domnului. Misiunea slujirii acestei comunități rămâne să vedem cum se va dezvolta pe viitor”, a spus părintele Qais Sadic.

La final, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oferit albume în limba engleză cu activitățile Patriarhiei Române și a felicitat pe organizatori pentru această inițiativă de a aduna în această zi de sărbătoare pe majoritatea membrilor comunității arabe creștine din România, și mai ales din București.

Ca răspuns la primirea călduroasă de care s-au bucurat din partea Patriarhiei Române, părintele Qais Sadic a oferit Preafericitului Părinte Daniel o cârjă arhierească din abanos lucrată de mână cu încrustații de fildeș, sidef și argint, originară din Egipt.

Comentarii Facebook


Știri recente