A treia zi a vizitei canonice a Patriarhului României în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 9 septembrie, capela stăreției Mănăstirii Neamț, informează Radio TRINITAS. La eveniment a participat un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, precum și câteva zeci de credincioși.

La finalul slujbei a fost citit hrisovul de sfințire. Apoi, Înaltpreasfințitul Teofan a adresat un cuvânt de învățătură în care a subliniat necesitatea construirii unui paraclis în clădirea stăreției, exprimându-și totodată bucuria că slujba de sfințire a fost oficiată de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat crucea patriarhală clasa I părintelui arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț și diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei” pentru câteva persoane ce au sprijinit lucrările de realizare a paraclisului, precum și a întregii clădiri a stăreției Mănăstirii Neamț. Preafericirea Sa a rostit apoi un cuvânt, vorbind despre contextul în care s-a stabilit hramurile paraclisului – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfântul Cuvios Benedict de Nurcia.

În încheiere a luat cuvântul părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, care a vorbit despre însemnătatea evenimentului de astăzi pentru obștea Mănăstirii Neamț și a oferit câte o icoană cu Maica Domnului, atât Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cât și celorlalți ierarhi care au oficiat slujba de sfințire.

Locașul, sfințit astăzi, a fost amenajat în incinta clădirii stăreției Mănăstirii Neamț, între anii 2004-2007, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Pictura paraclisului a fost realizată în tehnica fresco. În anul 2007, stăreția Mănăstirii Neamț sau casa voievodală, cum mai este numită această clădire, a fost sfințită tot de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente