A treia zi a Canonului cel Mare la Schitul Troianu din Râmnicu Vâlcea

În cea de-a treia zi a Săptămânii duhovnicești, miercuri, 29 februarie 2012, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Schitul Troianu din municipiul Râmnicu Vâlcea, a precizat arhid. Ioan Liviu Găman.

La slujba Canonului care a început la ora 15:00, în biserica nouă a Schitului Troianu au luat parte numeroși credincioși din municipiu.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și înțelesurile duhovnicești ale postului punând accent pe necesitatea luminării simțurilor în vederea transformării noastre lăuntrice în lumina Învierii Domnului spre care ne îndreptăm în această călătorie spirituală a postului: „Luminându-ne simțurile prin post și prin rugăciune vedem că altfel privim ceea ce vedem, altfel înțelegem ceea ce citim, altfel se comportă ființa noastră. După zilele de post cei care au postit pot observa o schimbare în atitudine, în felul de a fi și mai ales în modul de a gândi, pentru că gândul nostru trebuie să fie ca și gândul lui Dumnezeu”.

Comentarii Facebook


Știri recente