A treia zi a Canonului cel Mare la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală din București s-a oficiat pe 29 februarie 2012 a treia parte din Slujba Canonului cel Mare. În a treia zi a Postului Mare Slujba Canonului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezența a sute de credincioși.

Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a vorbit despre conținutul și semnificațiile acestei slujbe.

„Biserica ne cheamă la umilință, ne cheamă la pocăință, ne îndeamnă să vărsăm lacrimi ca atâția oameni din istoria sfântă a Vechiului și Noului Testament ca prin aceste lacrimi să spălăm necurăția sufletului, să spălăm haina pe care Ziditorul ne-a dăruit-o atunci în Rai și care după cădere a fost înlocuită cu haina de piele pe care ne-a împletit-o păcatul. Sunt convins că am remarcat fiecare dintre noi că lectura sau ascultarea acestui canon trezește în inima noastră o tensiune duhovnicească rar întâlnită pe parcursul anului bisericesc”.

Starea de pocăință la care ne cheamă, în Canonul său, Sfântul Andrei Criteanul, nu trebuie să se mențină numai în primele patru zile din Postul Mare, a adăugat Preasfinția Sa..

„Pocăința trebuie să fie o stare permanentă a adevăratului creștin. Mântuitorul ne învață că trebuie să fim mereu în stare de priveghere. El ne spune Lucrați cât este ziuă, adică lucrați la mântuirea voastră cât sunteți în viață, pentru că vine noaptea, adică vine moartea, după care nimeni nu mai poate să lucreze. Într-un tropar al Canonului Sfântul Andrei Criteanul spune: Sfârșitul se apropie suflete; vremea s-a scurtat; la uși stă Judecătorul. Din această iminentă întâlnire a sufletului care se pocăiește cu Hristos Judecătorul se naște această dorință de îndreptare rapidă. De aceea, toate verbele pe care le întâlnim în troparele acestui Canon sunt imperative”, a explicat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Sfântul Andrei Criteanul subliniază, în Canonul său, necesitatea pocăinței, fără de care nu poate exista restaurare și, respectiv, îndumnezeire. În acest sens, autorul a făcut o centralizare a faptelor biblice – vechi și nou-testamentare -, toate rememorate cu profundă durere și străpungere a inimii. Fiecare faptă la care s-a făcut părtaș omul: crearea, neascultarea și căderea, alungarea din rai, durerea pricinuită de păcat și așteptarea mântuirii, precum și răscumpărarea săvârșită de Hristos, este individualizată și personalizată. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea.

Comentarii Facebook


Știri recente