Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat obștii Mănăstirii Pasărea la slujba de înmormântare a monahiei Doroteia Bărbieru, luni, 28 mai 2012:
„Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine,
chiar dacă va muri, va trăi.” (Ioan 11, 25)
Preacuvioasă Maică Stareță,
Cuvioase maici ale Mănăstirii Pasărea,
Cu părere de rău am aflat de trecerea la cele veșnice, în data de 26 mai 2012, a venerabilei monahii Doroteia Bărbieru din Mănăstirea Pasărea, în vârstă de 103 ani, împliniți în zilele premergătoare sărbătoririi Sfintelor Paști, la 13 aprilie 2012.
Monahia Doroteia a fost un model de viață monahală pentru soborul Mănăstirii Pasărea, în special, și pentru viețuitorii mănăstirilor din Arhiepiscopiei Bucureștilor în general, prin statornicia și îndelungata osteneală în cinul monahal.
Născută în anul 1909 în comuna gălățeană Matca, a cunoscut de timpuriu vitregiile vieții, rămânând orfană la vârsta de opt ani. Din această familie greu încercată în timpul celui Dintâi Război Mondial, patru din șase frați au devenit monahi: arhim. Nifon Bărbieru, fost slujitor la Mănăstirea Pasărea și stareț la Mănăstirea Cernica (1974-1981), decedat în aprilie 1990; protosinghelul Pimen Bărbieru, fost stareț la Mănăstirile Cetățuia-Muscel și Negru Vodă (arestat într-o noapte, în timpul comunismului, a îndurat 16 ani de detenție grea, a decedat în noiembrie 1982); ieromonahul Dorotei Bărbieru, viețuitor la Mănăstirea Cetățuia-Argeș (â€1974), și monahia Doroteia Bărbieru.
Cei trei frați au îndemnat-o pe sora lor Doroteia să-I slujească lui Dumnezeu, încredințând-o stareței Mănăstirii Pasărea, Filofteia Constantinescu, și monahiei Arsenia Demetriade, pentru anii de noviciat. A cunoscut toate ascultările mănăstirești până în anul 1936, când, împreună cu alte surori din câteva mănăstiri, au fost trimise la Școala de caritate „Crucea Roșie”. Un an mai târziu (1937), însuși Patriarhul României, Miron Cristea, a venit la Pasărea și a săvârșit tunderea în monahism a 27 de viețuitoare, care urmau să se specializeze pentru îngrijirea bolnavilor, spunând că „nimeni nu este mai potrivit pentru a îngriji suferinzii decât monahiile, pentru că ele văd în omul bolnav pe Hristos și toate le fac pentru El„.
În anul 1938 monahia Doroteia a finalizat cursurile Școlii de caritate și a rămas să lucreze la Spitalul Militar încă doi ani. În anul 1940 se reîntoarce în mănăstire pentru a o îngriji pe povățuitoarea sa, monahia Arsenia Demetriade, care era bătrână și foarte bolnavă. A lucrat la atelierele mănăstirești mulți ani și a acordat, cu multă pricepere, asistență medicală în mănăstire și în satele din jurul acesteia.
În anii grei ai celui de-al II-lea Război Mondial, ea a înțeles și arătat că monahul este dator să ajute pe cei suferinzi. De aceea, ca soră de caritate, împreună cu alte viețuitoare ale chinoviei sale, a ajutat mulți oameni care au fost răniți pe front.
În Mănăstirea Pasărea, locul unde a viețuit și cuvioasa Filoteea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, monahia Doroteia a reușit să împlinească chemarea ei monahală și să devină un model de slujire, făcându-se tuturor pildă prin ascultare, smerenie, rugăciune, înțelepciune și ajutorare a celor aflați în suferință.
În aceste momente de tristețe prin care trece obștea Mănăstirii Pasărea, ne amintim de cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25).
Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morți și înălțat întru slavă, să așeze sufletul maicii Doroteia împreună cu drepții, unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit.
Veșnica ei pomenire din neam în neam !
†DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
