A patra conferință a preoților de spitale din București

Luni, 19 aprilie, va avea loc a patra conferință a preoților de caritate din spitale și din cimitirele de stat din București. Conferința va debuta cu săvârșirea Sfintei Liturghii de la ora 9.30, iar tema acestei sesiuni va fi ‘Credința în Înviere-nădejdea mântuirii noastre’. Această conferință, a patra, a preoților de caritate din spitale și din cimitirele de stat va fi prezidată de către Preasfințitul Varsanufie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, informează „Ziarul Lumina”.

Mai multe detalii cu privire la această conferință a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Horia Prioteasa, Coordonatorul preoților de spitale din Capitală: „Preoții de caritate atât din spitale cât și din cimitire au rol deosebit de insuflare a nădejdii în Înviere, de întărire în credință și de responsabilizare a familiei pentru săvârșirea tuturor rânduielilor bisericești legate de cei adormiți”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…