A lua de la noi și a dărui altora

Duminica a cincea din Postul Mare a fost inițial dedicată parabolei omului bogat și a săracului Lazăr ( Lc 16, 19-31 ). Destul de târziu, probabil la sfârșitul secolului al XIV-lea, a început să se facă în această duminică și pomenirea Sfintei Maria Egipteanca, prăznuită de obicei la 1 aprile. Tot din această perioadă datează și introducerea citirii la Sfânta Liturghie a pericopei evanghelice cu care suntem obișnuiți astăzi (Mc 10, 32-45 ).

‘Care este folosul lepădării de hrana trupească, dacă ești biruit de cugetări și de patimi trupești?’

La duminica aceasta, Sfântul Grigorie Palama nu alcătuiește ca de obicei o omilie exegetică, ci una tematică. Se centrează pe ideea postului, a luptei contra patimilor, a rugăciunii și a milostivirii față de aproapele. De la început se face precizarea că postul nu este un scop în sine. Prin post trebuie urmărite despătimirea și smerenia. Este foarte posibil însă ca un post urmat după toate regulile înfrânării fizice să nu aducă nici un fel de progres duhovnicesc: ‘Care este folosul lepădării de hrana trupească, dacă ești biruit de cugetări și de patimi trupești? Care este folosul să te abții de la vin și să fii chinuit de sete, dacă chiar neîmbătându-te de vin ai sufletul tulburat de invidie și de mânie? Care este folosul să te înfrânezi de la o masă plăcută și bogată, dar să ai sufletul lipsit de smerenie? Care este folosul să fugim de mireasma împrăștiată din multe mâncăruri, dar să avem mintea păgubită prin gânduri și cugete deșarte, și să fim lipsiți de folosul rugăciunilor noastre către Dumnezeu?’. Scopul postului trebuie să fie slăbirea patimilor, smerenia sufletului, descătușarea din legătura urii și a ținerii de minte a răului. De fapt, Sfântul Grigorie Palama reia sfaturile tuturor îndrumătorilor duhovnicești. Parcă avem în fața ochilor pe Sfântul Simeon Noul Teolog care prezintă ce îi spune părintele său: ‘Să știi, copilul meu, că nici postul, nici privegherea, nici altă ispravă trupească nu ne vor face să ne bucurăm în Domnul și nici El nu ne va apărea datorită acestora, dacă nu avem sufletul smerit, simplu și bun’. Sfântul Grigorie Palama atrage de asemenea atenția și asupra pericolului excesului ascetic: ‘De aceea, Părinții cei purtători de Dumnezeu, care grăiesc din cele trăite de ei, nu îngăduie posturile (totale) pentru zile în șir, ci ei socotesc că este mai de cinste și mai bine primit a mânca o singură dată pe zi și a nu se sătura. Căci dacă se hrănește cu măsură cel slăbit din bucatele ce i se așază înainte, atunci fapta aceasta nu înlătură sfințenia lui. Cel slăbit trebuie să caute hrana, și nu trufia, folosul cumpătat al hranei, și nu lipsa de măsură’.

‘Dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric’

Postul este renunțare la sine. Înfrânarea ne obligă astfel la milostenie. Faptul că nu mai consumăm atât de mult pentru propria persoană ne oferă libertatea de a dărui celor lipsiți din surplusul nostru. Și chiar dacă nu vrem să dăruim, Sfântul Grigorie îndeamnă ca măcar să nu răpim ce este al celuilalt. Totuși idealul este să nu rămânem pasivi în fața suferinței celorlalți, și Sfântul Grigorie citează în acest sens un fragment sugestiv din Sfânta Scriptură: ‘Este oare acesta un post care Îmi place? Nu un astfel de post am ales Eu. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți, împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei’ (Isaia 58, 5-8).

Egoismul, atentat la propria libertate

Egoismul îl rupe pe om și de Dumnezeu, și de aproapele său. Este un atentat la libera participare a tuturor oamenilor la bunurile dăruite de Dumnezeu. Probabil că această omilie a fost rostită având în vedere evenimentele derulate în timpul în care zeloții au preluat în forță conducerea Tesalonicului. Reacția acestora la excesele de opulență, chiar dacă a fost exagerată și nu întru totul foarte sinceră, a avut rolul de a repoziționa atitudinea tuturor față de noțiunea de proprietate și drept la libertatea de acces la minimul necesar. Într-o altă omilie Sfântul Grigorie Palama emitea un semnal de alarmă foarte serios în această privință: ‘Iubirea de argint este pricina tuturor relelor, a câștigului rușinos, a hoției, a zgârceniei, a lipsei de dragoste, a necredinței, a mizantropiei, a năpăstuirii, a bogăției celei nedrepte, a cametei, a vicleșugului, minciunilor, jurământului strâmb. Din iubirea de argint se nasc jefuirile bisericilor. Tot pentru iubirea de argint, în mijlocul orașelor sunt cântare nedrepte și măsurători îndoite, corupție, călcare de hotare, vrăjmășii între vecini’ (Omilia 62). Realismul acestei prezentări este, din păcate, încă destul de actual. Dacă astăzi vorbim tot mai mult despre drepturile omului și despre încălcarea acestora, repunerea în adevărata sa valoare a discursului patristic despre păcat și consecințele sale pe plan social va da un răspuns antropologic necesar provocărilor contemporane.

Postul și lipsa de înfrânare, inclusiv cu forma sa socială – neîngrijirea de cei săraci și egoismul posesiei – sunt incompatibile. Cumpătarea oferă bucuria raiului, pierdută de strămoși tocmai prin lipsa înfrânării. Postul unit cu milostenia și cu smerenia sufletului ne ajută îndreptarea către binecuvântarea promisă de Dumnezeu. Moise a postit și s-a învrednicit de culmea vederii lui Dumnezeu. Ilie L-a văzut pe Dumnezeu, dar mai înainte s-a curățit prin post. Daniel a dobândit și el vederea lui Dumnezeu, dar mai întâi a petrecut în post și nemâncare. Cei trei tineri, în Babilon, ‘învrednicindu-se cu postul’, au biruit focul ce a fost aprins pentru omorârea lor. Nu putem călca în picioare jăratecul patimilor dacă nu ne înarmăm cu armele postului, rugăciunii și milosteniei. Iubirea de sine nu este totuna cu controlul de sine. Postul ajută în demersul lepădării de sine și în dobândirea controlului de sine, trepte necesare în dobândirea curăției sufletului.

Lupta despătimirii

Trebuie avut în vedere însă faptul că, deși atât postul cât și controlul de sine sunt doar primele etape în drumul către iluminare și unirea prin har cu Dumnezeu, ele sunt indispensabile. Milostivirea față de cei săraci, despătimirea, curățenia sufletească sunt pași care nu pot fi ignorați. Este important de asumat acest ghidaj ascetic propus de tradiția patristică. Riscul neasumării este ajungerea într-un impas al lipsei de conștientizare a rolului hotărâtor al fiecărei etape. Se riscă astfel un discurs centrat doar pe sublime experiențe mai mult sau mai puțin duhovnicești care pot fi foarte atrăgătoare pentru doritorii de un anumit exotism, uitându-se faptul esențial că întreaga tradiție patristică îndemnă la lupta despătimirii. Sfântul Grigorie Palama atrage mereu atenția asupra acestui risc: uitarea faptului că drumul către vederea lui Dumnezeu trece prin despătimire. Chiar dacă Dumnezeu e liber în a Se descoperi personal cui voiește, și nu eforturile ascetice sunt cele ce determină libertatea lui Dumnezeu, despătimirea trebuie să fie lucrată de cel ce dorește să aibă șansa întâlnirii reale cu Dumnezeu. Nu efortul ascetic este determinantul absolut al acestei întâlniri. Este însă la fel de sigur că cel plin de patimi și care nu face nici un efort pentru a se elibera de ele își închide categoric drumul către unirea cu Dumnezeu (articol realizat de Pr. Roger Coresciuc și publicat în Ziarul Lumina din data de 20 martie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente