A IV-a ediție a Taberei de Sculptură de Troițe

În Episcopia Dunării de Jos, localitatea Gârboavele de lângă Galați, începând de ieri, 20 august a.c, și până pe 5 septembrie, se desfășoară cea de-a IV-a ediție a Taberei de Sculptură de Troițe, care reunește 10 artiști profesioniști și meșteri populari, sculptori și cioplitori în lemn, din toată țara: Buzău, Brăila, Galați, Vaslui, Dolj, Săpânța, Câmpulung Moldovenesc și Sighetul Marmației. Tema generală a taberei organizate de către Centrul Cultural ‘Dunărea de Jos’ din Galați: Spiritualitate ortodoxă și artă populară, lasă libertatea participanților în alegerea subiectelor, însa ei vor trebui să respecte canoanele ortodoxe și să păstreze motivele tradiționale, specifice zonelor de proveniență a artiștilor. În cadrul edițiilor anterioare ale taberei au fost realizate peste 40 de troițe, care au fost donate de către Centrul Cultural ‘Dunărea de Jos’ unor localități gălățene. Anul acesta, troițele vor fi donate localităților din județele Brăila și Galați.

( Sursa: Radio TRINITAS)

Comentarii Facebook


Știri recente