A II-a editie a cursurilor preotesti din Protopopiatul Buzau

Cu binecuvantarea PS Epifanie, episcop al Buzaului si Vrancei, la Manastirea Ratesti continua a doua editie a cursurilor preotesti. La cursurile programate pentru aceasta saptamana participa 20 de preoti din Protopopiatul Buzau, durata cursurilor din aceasta saptamana fiind de patru zile. Parintele Ioan Dumitran, protopop de Buzau, ne-a vorbit despre programul liturgic ce a precedat inceperea cursurilor preotesti de la Manastirea Ratesti: ‘In aceasta dimineata am inceput cu slujba Acatistului Sf. Teodosie de la Manastirea Brazi si am continuat cu slujba Sf. Liturghii oficiata de un sobor de patru preoti, restul de 16 dand raspunsurile la strana. PS Parinte Episcop a fost prezent si a dat binecuvantarea acestui inceput. La sfarsitul serviciului religios, PS Parinte Episcop a binecuvantat acest inceput si a indemnat pe preotii prezenti la adanca reflectie, fiindca in lumea de astazi avem nevoie de reimprospatarea atator cunostinte pentru a alinia pretentiile care se cer astazi de la noi’.

De asemenea, detalii despre temele ce sunt abordate in cadrul acestor cursuri ne-au fost oferite tot de catre parintele Ioan Dumitran, protopop de Buzau: ‘Astazi s-a dezbatut tema ‘Taina Casatoriei in contextul lumii modernizate de astazi’, pe care parohul Bisericii Banu din Buzau a tratat-o cu mult profesionalism. Au urmat doua ore de seminarizare in care toti preotii au avut teme care au adus in atentie importanta subiectului tratat. Va urma ‘Practici daunatoare legate de Taina Sf. Botez’ sustinuta de parintele Ene Constantin de la parohia Sf. Nicolae. Vor urma alte teme la fel de folositoare: ‘Practici daunatoare legate de slujba inmormantarii’, apoi ‘Canonul la Taina Spovedaniei – medicament de vindecare si de renastere spirituala’ si vom incheia cu ‘Rolul Bisericii in integrarea europeana a Romaniei’. PS Parinte Episcop ne-a trasat jaloanele dupa care trebuie sa ne ghidam si care ne sunt foarte folositoare’.

Comentarii Facebook


Știri recente