A fost un ziarist născut, nu făcut

În urmă cu doi ani, la un sfârșit de ianuarie la fel de geros, gazetarul Florin Zamfirescu, director editorial al ‘Ziarului Lumina’, pleca în lumea celor buni. S-a dus nedrept de devreme, dar ne-a lăsat o stare de spirit și un fel sănătos de a gândi în meserie, pe care nimeni nu ni le va putea lua vreodată. În amintirea sa, vă oferim astăzi un interviu cu prietenul și colegul alături de care a lucrat ani de-a rândul, ziaristul Marius Cristian, despre pionieratul presei de după 1989, despre ziariști de ieri și de azi, despre muncă și principii, despre curiozitate și fler, despre o meserie pe care Florin Zamfirescu și-a însușit-o ca pe un mod de viață.

Când v-ați intersectat pentru prima dată cu Florin Zamfirescu?

Era în perioada în care el era la ‘Opinia’, iar eu la ‘Dialog’. În perioada aceea am colaborat și cu ‘Opinia studențească’, făcând pentru ei textele de istorie și acolo ne-am găsit, ca să spun așa.

În ce an se întâmplau toate astea?

Era prin â86. De la Florin am învățat multe. El n-a prea învățat pe nimeni meserie, dar a fost atât de generos cu ‘furatul de meserie’ de la el!… De la Florin am înțeles că pentru a fi ziarist nu-i suficient să scrii un text acasă, să vii să-l lași la redacție și apoi să pleci, că meseria asta-i oleacă mai complicată. Iar el, de departe – și ce spun eu acum nu-i nici o noutate -, a fost unul dintre cei mai complecși jurnaliști pe care i-a avut Iașiul și chiar România. Toate proiectele pe care le-a construit sunt deosebite și unele rămân cu siguranță și în istoria presei. Avea un alt mod de a vedea presa, care, din păcate, azi nu se mai întâlnește.

‘Zamfirescu de la ‘Opinia”

Se spune că se crease un soi de legendă în jurul lui ‘Zamfirescu de la Opinia’ încă din tinerețe. De ce?

Cred că tocmai din cauza complexității personajului. În primul rând, Florin a fost un ziarist născut, nu făcut. N-a prea avut nimeni ce să-l învețe. În al doilea rând, a fost, ca să folosesc o expresie din acele vremuri, un om ‘multilateral dezvoltat’, în sensul în care același Zamfirescu putea să stea în tipografie, cot la cot cu tipografii, să muncească zile întregi și să nu-l scoată nimeni de-acolo, dar același Florin pleca acasă și scria niște poezii extraordinare, de care azi puțină lume mai știe. Nu mai vorbesc de activitatea jurnalistică propriu-zisă. Era un personaj. N-aveai cum să-l ignori și și-a pus amprenta chiar și pe revistă. ‘Opinia studențească’ a ultimilor ani â80 are mult din personalitatea lui, chiar dacă era foarte tânăr în acel moment. Nu mai vorbesc de ‘Monitorul’.

Dincolo de relația profesională, ați fost și foarte buni prieteni. Cum l-ați perceput dumneavoastră în toți acești ani?

Despre omul Florin Zamfirescu nu pot să spun decât un singur lucru: îmi lipsește foarte mult…. Despre jurnalistul Zamfirescu, ar fi de-ajuns să enumăr proiectele lui și asta ar spune totul. Poate că a avut și noroc, pentru că a apărut exact într-un moment în care a putut să-și pună în valoare toate talentele. Dacă ar fi avut acum 20 de ani, nu știu ce-ar fi putut să facă, deși probabil ar fi găsit el ceva de făcut (zâmbește)…

Dar, revenind, Florin Zamfirescu a fost cu siguranță unul dintre cei mai mari făcători de ziare și reviste.

‘Monitorul’, un proiect editorial unic

După Revoluție, alături de el și de alți opiniști, ați pus bazele unui proiect de succes – ‘Monitorul’. Cât de dificil a fost să construiți un ziar liber, în acel context istoric, fără să fi avut o astfel de experiență în spate?

Greu n-a fost, din două motive: eram tineri și nebuni și aveam o experiență a naibii de bună în noi, față de ceilalți. Deci, n-aveam de ce să avem un complex în fața nimănui. A fost însă greu din alte puncte de vedere – vremurile erau așa cum erau. Dar, în schimb, am demonstrat cum se poate face presă de-adevăratelea. Când aud azi că nu sunt subiecte, mă enervez rău. ‘Monitorul’, pe vremea aia, în fiecare zi avea un reportaj. Și se citeau. Dacă un text e bine făcut, se citește. Numai că, ce-i drept, trebuie să muncești la el. Și munceam la ele, munceam…

‘Aș vrea să mai citesc niște ziare scrise ca-n vremea aceea’

Ați lucrat alături de Florin Zamfirescu și la ‘Obiectiv’, despre care se spune că a fost poate cel mai bun format de presă din Iași.

‘Obiectivul’ a fost probabil cel mai frumos proiect la care am participat. Și, foarte interesant, toți cei cu care mă mai întâlnesc acum, indiferent că au fost reporteri, tehnoredactori sau tipografi (culmea!), toată lumea se gândește cu foarte mare plăcere la ‘Obiectiv’. A fost primul ziar din România, mă refer la ultimii ani, programatic, fără sânge, fără vrăjitoare, absolut programatic. Aș vrea să mai citesc niște ziare scrise ca-n vremea aceea.

Florin Zamfirescu, o confirmă toți cei cu care a lucrat, a fost un fel de școală de gazetărie în sine. Ce-ar trebui preluat de la modelul acesta de om de presă?

Școlile de jurnalism ar trebui să înțeleagă că principalul lor scop este să dea cultură generală. Ceea ce nu fac. Ziaristul, dacă nu are cultură generală solidă, n-are cum să-și facă meseria. Generația noastră am fost cu toții ingineri, profesori, economiști, dar, ca să folosesc o expresie de-a lui Zamfirescu, am avut toți lecturile la zi și făcute la timpul lor. Florin a avut trei calități: o cultură generală foarte solidă, o curiozitate dublată, inevitabil, de o dorință de a înțelege fenomenul, nu doar de a afla, și un reflex de ziarist, adică știa instinctual care-i știrea de interes, cum trebuie să o prezinți, cum trebuie s-o ambalezi.

Florin a fost și un foarte mare consumator de presă, nu doar un făcător de presă. Nu există ziarist pur. Ziaristul întotdeauna trebuie să fie și cititor. Numai că, din păcate, lucrul ăsta se cam uită.

De aceea, recomand celor care fac jurnalism azi să-și ia la un moment dat o pauză, să respire adânc și să se întrebe: ‘Pe mine mă interesează ce scriu acum?’.

Unul dintre jurnaliștii care au construit presa modernă în România

Născut la Botoșani, pe 14 aprilie 1962, Florin Zamfirescu rămâne unul dintre ziariștii care au pus bazele presei românești de după 1989. De-a lungul unei cariere de aproape 30 de ani în gazetărie, de numele său s-au legat proiecte editoriale care au surprins piața media prin conceptul editorial, prin ținuta grafică, printr-un conținut dinamic și printr-un stil curat: ‘Opinia studențească’ (1984-1991), ‘Monitorul de Iași’ și rețeaua de ziare ‘Monitorul’, ‘Obiectiv’, ‘Lumea Ieșeanului’, ‘Ziarul Lumina’, ‘Lumina de Duminică’. Ultimele două proiecte pe care le-a conceput, cotidianul ‘Ziarul Lumina’ și săptămânalul ‘Lumina de Duminică’, rămân pietre de hotar nu doar în istoria presei românești, ci și în istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că au surprins în paginile lor tot ce prezenta interes pentru creștinul trăitor în societate, de la informații consistente din spațiul religios până la informații din domeniile editoriale clasice (actualitate socială, economică, învățământ, cultură, sănătate, integrare europeană, agricultură).

A plecat în veșnicie pe 28 ianuarie 2010, lăsând în urmă amintirea unui jurnalist care cu-adevărat și-a trăit pe de-a-ntregul meseria.

(Interviu realizat de Otilia Bălinișteanu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 28 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente