A fost descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip

Potrivit Agenției de presă Anatolia, citată de AFP, a fost descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos.

O descoperire importantă pentru lumea creștină și pentru arheologie a fost adusă la lumină de o echipă de arheologi, condusă de profesorul italian Francesco d’Andria, în Pamukkale, vechiul oraș Hierapolis, din vestul Turciei, specialiștii susținând că este vorba de mormântul unuia dintre Sfinții Apostoli, respectiv Sfântul Apostol Filip.

Coordonatorul echipei, italianul Francesco d’Andria, a declarat că această descoperire a venit după mai mulți ani de căutări.

‘L-am găsit în sfârșit sub dărâmăturile unei biserici, pe care le-am scos la lumina zilei în urmă cu o lună’, a explicat arheologul d’Andria. Specialistul a precizat că echipa sa a păstrat mormântul intact, însă ‘într-o zi, el va fi deschis, fără îndoială’. Biserica este localizată în Pamukkale, cunoscută drept Hierapolis în Antichitate, unde Sfântul Apostol Filip a suferit moartea martirică.

‘Sfântul Filip a venit la Hierapolis și a fost omorât de romani din cauza faptului că răspândea creștinismul în regiune. Sfântul Filip este considerat un martir. Această descoperire ne-a produs o mare emoție. Filip este menționat în Biblie și este foarte important că i-am găsit mormântul, iar acest lucru va avea un ecou puternic în toată lumea’, a mai spus d’Andria.

Sfântul Apostol Filip este prăznuit la 14 noiembrie. El nu trebuie confundat cu Sfântul Filip, unul din cei 7 diaconi, sărbătorit la 11 octombrie. Sfântul Apostol Filip era din Betsaida Galileii, cetatea Sfinților Apostoli Petru și Andrei. Sfântul Apostol Filip a propovăduit Evanghelia Mântuitorului Hristos și în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi, el fiind cel de-al doilea Apostol care a adus Cuvântul Mântuitorului pe pământul românesc.

Comentarii Facebook


Știri recente