Ieri, 16 octombrie, în a doua zi, și ultima, a Simpozionului internațional cu tema „Dumnezeu Tatăl și viața Sfintei Treimi”, întrunit la Palatul Patriarhiei, dezbaterile au continuat. Printre vorbitori au fost T. Hainthaler din Frankfurt, pr. prof. Ioan Tulcan din Arad, dr. Adrian Lemeni din București, dar și pr. N. Loudovikos din Tesalonic. În partea a doua a zilei s-au susținut celelalte referate, urmând ca la sfârșitul simpozionului să se alcătuiască un raport final, informează cotidianul „Ziarul Lumina”.
Spre finalul primei zile a simpozionului, a susținut un referat interesant prof. dr. Daniel Munteanu, de la Universitatea din Bamberg (Germania), cu titlul „Dumnezeu Tatăl – Izvorul iubirii și al vieții veșnice, impulsuri trinitare către o cultură a păcii și a comunicării vindecătoare”. Ideea centrală a referatului este: învățătura despre Sfânta Treime nu are voie să rămână o învățătură conceptuală, ci este o învățătură vie, transfiguratoare a umanității, a culturii creștine. Ideea de perihoreză, idee centrală în teologia trinitară, „susține principiul de egalitate al tuturor persoanelor Sfintei Treimi. Tatăl este izvor al iubirii și al vieții veșnice, în sensul că El este sursa vieții Sfintei Treimi. Din Tatăl se naște Fiul și purcede Duhul Sfânt, iar comuniunea Sfintei Treimi este în același timp comuniunea vieții veșnice”, a spus Daniel Munteanu.
De la învățătura despre Sfânta Treime ajungem la o învățătură trinitară despre antropologie, despre înțelegerea omului. Omul este icoana și slava Sfintei Treimi și „noi vorbim despre Sfânta Treime, nu numai dintr-o delectare intelectuală, ci dintr-o sete ontologică. Noi însetăm după sensul existenței în mod ontologic. Inima noastră însetează după Dumnezeu până când va găsi liniște sau odihnă în Dumnezeul Treimii”. „Ceea ce credem trebuie să și practicăm. Practicarea ne aduce la un mod de conviețuire cu ceilalți. Sfânta Treime nu este un model teoretic, ci un model de viață. Este plinătatea vieții și împlinirea sensului existenței”, a mai spus prof. Munteanu, care susține că învățătura despre Sfânta Treime nu trebuie înțeleasă ca un model teoretic, ci ca un model viu, care să ne împregneze activitatea, modul nostru de a înțelege pe celălalt, modul nostru de a fi. „Deci Sfânta Treime trebuie înțeleasă ca un stil de viață”, a conchis acesta.
Un alt conferențiar, de data aceasta de ieri, în a doua zi a simpozionului, a fost pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul facultății de Teologie Ortodoxă din Arad. Acesta a abordat „Locul și semnificația teologică a lui Dumnezeu Tatăl în comuniunea Sfintei Treimi la J. Moltmann și D. Stăniloae”. Părintele profesor a surprins de la ambii teologi câteva repere fundamentale în legătură cu modul în care au înțeles pe Dumnezeu Tatăl în comuniunea Sfintei Treimi. Din teologia lui Jürgen Moltmann a scos în evidență că „Dumnezeu Tatăl este punctul de pornire în ceea ce privește structurarea unei comuniuni desăvârșite a Sfintei Treimi”. A vorbit și despre distincția dintre Treimea imanentă și cea iconomică, adică „modul cum este Dumnezeu în plan veșnic, în comuniunea desăvârșită a Sfintei Treimi, pe de o parte, și Treimea economică, adică modul cum Dumnezeu Tatăl lucrează mântuirea oamenilor, prin Fiul Său, în lume și apoi, prin Duhul Sfânt”.
Părintele Stăniloae pornește în reflexiunile sale de la Dumnezeu Tatăl, adică faptul că „există un Dumnezeu Tată veșnic, desăvârșit, care-și trăiește în sine întreaga Sa calitate de Dumnezeu Tatăl, dar asta o face tocmai pentru că are un fiu din veșnicie, pe Dumnezeu Fiul, care la rândul Lui, prin iubire, răspunde lui Dumnezeu Tatăl, prin întreaga Sa afecțiune de Fiu, bucurându-se amândoi unul de altul, în lumina și bucuria Duhului Sfânt”, a spus pr. Tulcan. „Părintele Dumitru Stăniloae introduce un termen în gândirea trinitară, intersubiectivitate divină, în sensul că Dumnezeu se trăiește pe Sine ca subiect desăvârșit și absolut în Sine, dar nu în mod autonom și izolat, ci în comuniunea iubirii față de Fiul. Iar Fiul iarăși își trăiește subiectivitatea Sa deplină prin faptul că în El se află întreagă fiimea, în raport cu Dumnezeu Tatăl. Iar Dumnezeu Tatăl își trăiește în Sine toată părințimea”.
Teologul german Jürgen Moltmann și părintele Dumitru Stăniloae privesc împărăția lui Dumnezeu ca o „împărăție a Treimii, pornind de la Dumnezeu Tatăl”. La părintele Stăniloae actul de cugetare teologică pornește de la Dumnezeu Tatăl, „raportul dintre ființă și persoană, adică ființa divină veșnică nu este concepută aprioric persoanelor, ci este personalizată – părintele Stăniloae introducând dimensiunea personalistă a Treimii”, a mai spus pr. decan Ioan Tulcan.
Despre „Dumnezeu Tatăl – temei al unității intratrinitare”, abordat din perspectiva teologiei părintelui Dumitru Stăniloae, a vorbit conf. dr. Adrian Lemeni. Sfânta Treime este structură a supremei iubiri; intersubiectivitatea divină; unitatea intratreimică și unitate în iubire; Tatăl ca temei al unității intratrinitare; Fiul ca Logos al Tatălui, dar și Sfânta Treime ca existență desăvârșită – au fost câteva din ideile formulate de Adrian Lemeni. „Relațiile intratrinitare exprimă un mod de existență în care sunt ținute împreună atât unitatea, cât și distincția. Într-o reciprocă interioritate a Persoanelor se întărește subiectivitatea proprie și a celorlalte Persoane în relații unitare. Unitatea este trăită prin distincțiile Persoanelor, prin valorificarea darurilor specifice într-un act de comuniune profundă. Distincția nu dispersează unitatea și unitatea nu anulează distincția. Persoanele Sfintei Treimi sunt desăvârșit interioare din veșnicie”. „Relația de comuniune desăvârșită între Tatăl și Fiul structurează întreaga existență creată, orientând-o eshatologic spre împărăția comuniunii veșnice. Împărăția cerurilor ne dezvăluie Sfânta Treime ca țintă veșnică pentru întreaga creație. Această împărăție a Sfintei Treimi pregustată istoric în Biserică este veșnică”, a spus Adrian Lemeni.
Ultima zi a simpozionului s-a încheiat cu susținerea lucrărilor de către pr. prof. N. Loudovikos („Real or Dictated Otherness? A Criticism of John Zizioulasâ Trinitarian Theology”), pr. prof. A. Niculcea („Observații istorico-sistematice moderne pe marginea adaosului Filioque), pr. N. Moșoiu („Paternitatea lui Dumnezeu Tatăl și darul filiației adoptive baptismale – , spiritum adoptionis filiorum (Rm. 8, 15)”), I. Martinca („Duhul Sfânt în credința Bisericii”), C. Ioja („Taina Treimii și experiența ei în dimensiunea liturgică a Bisericii”) și pr. S. Șelaru („Relațiile intratrinitare și consecințele lor în plan (i)economic”). La sfârșitul simpozionului, profesorii universitari din țară și străinătate care au conferențiat vor redacta un comunicat final.
