A doua zi a primei ședințe a Sfântului Sinod, pe anul 2011

La București continuă astăzi, 17 februarie, lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pe agenda discuțiilor se află subiectele legate de activitatea Bisericii Ortodoxe Române în țară și străinătate.

Mai multe detalii cu privire la hotărârile care s-au luată până la această oră a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele consilier patriarhal Constantin Stoica, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: „Menționăm proclamarea anului 2012 ca Anul Omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor la propunerea Patriarhiei Române, aprobarea procedurii de colectă națională pentru continuarea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române. De asemenea, ierarhii Sfântului Sinod au evaluat rezultatele colectei în bani și bunuri materiale organizate în parohiile și mănăstirile ortodoxe în urma apelului Patriarhiei Române la rugăciune și solidaritate creștină cu familiile afectate de inundațiile din nord-vestul țării din vara anului 2010. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a ajutat familiile sinistrate din zonele afectate de inundații prin intermediul centrelor eparhiale cu aproximativ 6 000 000 de lei și alimente, cereale, îmbrăcăminte, materiale de construcții, medicamente și alte bunuri materiale în valoare de aproximativ 5 400 000 de lei. La această oră lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române continuă în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală”.

Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritatea a Bisericii Ortodoxe Române în toate domeniile ei de activitate. Forul este alcătuit din Patriarh, ca președinte și din toți mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii eparhioți, episcopii vicari-patriarhali, episcopii-vicari și arhiereii-vicari în funcțiune.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…