A doua întâlnire a preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar Otăsău din Protoieria Horezu

Miercuri, 14 martie 2012, în biserica Parohiei Bârlogu, aflată în cadrul Protoieriei Horezu, a avut loc a doua întâlnire a preoților din cadrul Cercului pastoral-misionar „Otăsău”, după cum informează arhiram.ro. Întrunirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de obște, la care a participat un număr mare de credincioși.

După săvârșirea Sfântului Maslu Pr. Alexandru Popescu, preotul paroh al Parohiei Bârlogu din comuna Stoenești a prezentat temele întâlnirii intitulate: „Semnificația teologică și existențială a tainei Sfântului Maslu”. La această întâlnire au luat parte preoți din parohiile arondate cercului pastoral-misionar Otăsău.

La finalul ședinței s-a stabilit ca următorul cerc să fie susținut de către Pr. Negrea Constantin de la Parohia Bodești I la data de 6 aprilie 2012.

Evenimentul se încadrează în seria de manifestări dedicate „Anului omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor”.

Comentarii Facebook


Știri recente