A doua ediție a Școlii Internaționale de Vară a Doctoranzilor Teologi, la Mănăstirea Sighișoara

Sub genericul „Teologie și spiritualitate euharistică în preocupările misionare actuale„, cea de-a doua ediție a Școlii Internaționale de Vară a Doctoranzilor Teologi a reunit, în perioada 7 – 9 iulie a.c., la Mânăstirea „Sfântul Mare Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Sighișoara, profesori de teologie din țară și străinătate, precum și aproximativ 50 de doctoranzi de la Școlile Doctorale de Teologie.

Manifestarea academică a debutat luni, 7 iulie, prin săvârșirea Te-Deum-ului în biserica mânăstirii, prilej prin care gazda evenimentului, părintele stareț Arhim. Ghelasie Țepeș, a transmis binecuvântările Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei și a urat bun-venit participanților la reuniunea culturală, arătând că „în cadrul spațiului mănăstiresc se îmbină atât de firesc studiul teologiei și trăirea credinței ortodoxe„.

După alocuțiunile Pr. drd. Dan Ovidiu, protopop de Sighișoara, Prof. univ. dr. Daniel Munteanu, de la Universitatea din Erlangen și Pr. lect. univ. dr. Jan Nicolae, de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia, Pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, Directorul CSUD al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și organizator al evenimentului a vorbit despre dimensiunea misionară a Sfintei Euharistii, accentuând importanța Sfintei Împărtășanii în cele 4 aspecte misionare: evanghelizare, mărturie, pastorație și diaconie.

A doua zi, cei prezenți la eveniment au participat, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Domnului.

După cum ne-a transmis Drd. Filimon Ioan, seria prelegerilor a fost deschisă prin două comunicări captivante ale invitaților din străinătate: Phd. Nenad Vesic de la Universitatea din Atena, care a prezentat referatul „Liturghia Sf. Iacov – semnificația tipului liturgic ierusalimitean, dezvoltare istorică, interacțiuni, influențe și utilizare modernă„, și Phd. Vukasin Milicevic de la Universitatea din Belgrad, ce a susținut referatul „Ecclesiologia euharistică: între concept și realitate„.

Împărțiți pe 3 secțiuni, cei 23 doctoranzi ai Școlii Doctorale de Teologie din Alba Iulia, dar și cei 24 de doctoranzi veniți de la Facultățile de Teologie din București, Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Craiova și Arad, au adus spre prezentare osteneala lor depusă în munca de cercetare academică, primind încurajările și sugestiile cuvenite din partea profesorilor îndrumători de doctorat de la Școala Doctorală de Teologie din Alba Iulia.

Comunicările prezentate s-au raportat la tema propusă de organizatori și au tratat Taina Sfintei Euharistii în scrierile Sfinților Părinți, subliniind aspectele liturgice, dogmatice și misionare cu valențe pentru contemporaneitate.

A treia zi, în cadrul ședinței plenare, s-au prezentat concluziile privind conținutul științific dezbătut în cadrul Școlii de Vară a Doctoranzilor Teologi. Astfel, s-a evidențiat rolul teologiei ortodoxe în societatea actuală și faptul că Biserica este chemată să contribuie la o spiritualizare a vieții și la o slujire socială mai accentuată.

Teologii doctoranzi, s-au arătat încântați de participarea la o astfel de întâlnire, considerând că acesta este un bun prilej de a-și împărtăși preocupările de cercetare științifică în planul teologic.

Deosebitul eveniment s-a încheiat cu vizitarea cetății și obiectivelor turistice din Municipiul Sighișoara, sub ghidajul și însoțirea Pr. protopop drd. Dan Ovidiu.

Comentarii Facebook


Știri recente