A doua conferință duhovnicească în Arhiepiscopia Râmnicului

La Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, miercuri, 26 martie 2014, începând cu ora 17.00, va avea loc cea de-a doua conferință duhovnicească din cadrul programului Întâlnirilor duhovnicești „Spovedania, Euharistia și martirajul în viața Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos„. Conferința cu tema „Sfinții Martiri Brâncoveni – sacrificiul copiilor și jertfa părinților pentru viața în Dumnezeu” va fi susținută de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Evenimentul este organizat la inițiativa Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și se încadrează în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”, potrivit Biroului de Presa al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți cei care doresc să se hrănească duhovnicește din frumoasele învățături și cuvinte ziditoare de suflet. Intrarea este liberă.

Comentarii Facebook


Știri recente