A apărut noul număr al Revistei Chemarea credinței

A apărut numărul 12 (martie-aprilie) 2011 al Revistei Chemarea credinței, publicație a Patriarhiei Române, care se adresează întregii familii, de la copiii preșcolari până la părinți și bunici, precum și profesorilor, ajutându-i în cadrul orelor de religie.

Copiii preșcolari sunt stimulați să-și folosească îndemânarea și imaginația pentru realizarea din hârtie a unei crengi de pom înflorit. Tot lor se adresează rubrica „Hai să colorăm!”, care îi invită să devină mici iconari.

Școlarii mici parcurg istoria Vechiului Testament, aflând despre vânzarea lui Iosif de către frații săi. Patimile Domnului sunt văzute prin prisma tradițiilor populare românești. Despre cât de mult suferea Maica Domnului când a fost răstignit Mântuitorul pot afla copiii din rubrica „Tradiții românești pentru copii curioși”. La rubrica „Lumea lui Dumnezeu” este prezentat măgarul, animal considerat prietenul săracilor.

Școlarilor mari li se adresează rubricile în care sunt explicate: Sfânta Taină a Botezului și legătura dintre Postul Mare și pregătirea pentru botez în practica Bisericii primare. Aceștia pot învăța să interpreteze Troparul Ortodoxiei, parcurgând rubrica „Cântecul care zidește”.

Rubricile „Biserica mea”, „Din înțelepciunea copiilor” și „De-ale sufletului” îndeamnă copiii să devină corespondenți ai revistei. Ei pot trimite eseuri despre biserica din parohia de care aparțin, precum și creațiile lor pe diferite teme religioase.

Rubrica „Duminicile Triodului” este un joc adresat întregii familii. Ajutându-se de indiciile date și răspunzând la întrebări Jucătorii trebuie să recunoască, duminicile premergătoare Învierii Domnului. Vestea femeilor mironosițe că Hristos a înviat, prezentată la rubrica „Învățăm din Sfânta Evanghelie”, ne introduce în atmosfera bucuriei Sfintelor Paști.

În partea a doua a revistei, rubricile sunt adresate părinților. Rubrica „Tradiții românești pentru părinți grijulii” aduce în discuție obiceiurile uitate din perioada Sfintelor Paști. În cadrul rubricii „Învățăm să trăim sănătos”, părinții primesc informații folositoare despre infecțiile respiratorii acute, iar la rubrica „Gesturi creștine” Ștefania, o fetiță de numai 5 ani operată de tumoare cerebeloasă, ne învață cum să învingem boala cu credință și cu dragoste.

Comentarii Facebook


Știri recente