Arhidiaconul Vlad Roșu a fost hirotonit preot la Catedrala „Sf. Spiridon”-Nou
Arhidiaconul Vlad Roșu, psalt cunoscut mai ales prin intermediul platformei YouTube, unde are peste 76.000 de urmăritori, a fost hirotonit preot vineri, la Catedrala „Sf. Spiridon”-Nou din Capitală. Hirotonia a fost oficiată de Episcopul vicar…
În Capitală va avea loc un program științific cu ocazia împlinirii a 100 de ani de învățământ universitar farmaceutic
Facultatea de Farmacie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București marchează în perioada 12-16 iunie centenarul învățământului farmaceutic autonom în România, printr-un program științific. La data de 12 iunie 1923 a fost…
Corul „Filarmonia” din Alba Iulia a reprezentat România la Festivalul „Edict Muzical” de la Niș
Corul „Filarmonia” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a participat, în perioada 4-7 iunie, la Festivalul Internațional de muzică bisericească „Edict Muzical”, desfășurat la Niș, în Serbia. Grupul coral a urcat pe scena…
Romfilatelia a pus în circulație mărci poștale dedicate Zilei Mondiale a Mediului
Romfilatelia a introdus în circulație vineri emisiunea de mărci poștale „Învinge poluarea cu plastic”, conținând un timbru și un plic „prima zi”. Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită în fiecare an la data de 5…
Clericii din cercurile pastorale ale protopopiatului Câmpina s-au reunit la Mănăstirea Caraiman
La Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman s-au reunit clericii din cercurile pastorale ale protopopiatului Câmpina în zilele de 6 și 7 iunie. La întâlnirea semestrială de primăvară, clericii au avut posibilitatea de…