Consultaţie stomatologică gratuită pentru elevii arădeni

Copii de la Şcoala Generală Nr. 7 Nicolae Adam din Arad au beneficiat vineri, 18 decembrie 2015, de o consultaţie stomatologică gratuită la cabinetul stomatologic Sfântul Nicolae al Parohiei Arad – Sânicolaul Mic şi au primit câte o periuţă şi o pastă de dinţi.

„Una dintre cele mai frumoase activități social-filantropice ortodoxe din Arad, se desfășoară încă din 2005 în Parohia Arad – Sânicolau Mic, sub purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, cu osteneala și dărnicia părintelui paroh Gheorghe Gligor. Având sprijinul deosebit și colaborarea Parohiei luterane Mölnike din Suedia, cea care a dăruit și toată aparatura medicală, în colaborare și cu direcțiunea Școlii Generale Nr. 7 din Sânicolaul Mic, părintele paroh a înființat în această școală – Cabinetul stomatologic „Sf. Nicolae”. Cabinetul stomatologic este singurul de acest gen din cadrul eparhiei arădene și funcționează în timpul școlii, prin grija Doamnei Doctor Sorina Calmore, susținută financiar de parohie. Beneficiarii direcți sunt toți elevii școlii, în număr de 300, indiferent de apartenența religioasă, dar și alți pacienţi defavorizaţi social, şomeri, pensionari, persoane cu dizabilităţi, care beneficiază de tratamente zilnice între orele 8-12 și de 3 ori pe săptămână și după masă. O activitate importantă este aceea de prevenție, iar de trei ori pe an se fac fluorizări și se dăruiesc periuțe și pastă de dinți tuturor elevilor”, a precizat pr. Gabriel C. Maris, Consilier în cadrul Sectorului Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului.

Binefăcătorii permanenți ai acestui cabinet sunt Dl. Dr. Leif Borg, pr. Lars Gareberg (din Suedia) dar și alți credincioşi din Arad, care susțin cu multă bucurie activitatea filantropiei creștin-ortodoxe.

Comentarii Facebook


Știri recente