82 de ani de la trecerea la cele vesnice a mitropolitului Vladimir Repta

Se implinesc astazi 82 de ani de la trecerea la cele vesnice a mitropolitului Vladimir Repta. Mitropolitul Vladimir Repta (din botez Vasile) s-a nascut la data de 25 decembrie 1841, in localitatea Banila de Ceremus – Bucovina. A absolvit gimnaziul si lnstitutul teologic la Cernauti, dupa care a efectuat studii de specializare la Viena, Bonn, Munchen si Zurich. A avut urmatoarele ascultari in Biserica: profesor la gimnaziul din Cernauti, profesor de Noul Testament la Institutul teologic, apoi la noua Facultate de Teologie din Cernauti, decan al acestei Facultati de patru ori, rector al Universitatii din Cernauti, inspector al invatamantului primar din districtul Cernauti, membru in comitetul de conducere, apoi vicepresedinte al Societatii pentru cultura si literatura romana din Bucovina. Pentru toate acestea, in 1896, a primit titlul de Doctor honoris causa al Facultatii de Teologie din Cernauti. A fost calugarit la Sucevita, in 1885, fiind hirotonit ieromonah, dupa care a fost hirotesit protosinghel (1886) si arhimandrit (1890). In 1899 a fost hirotonit episcop titular de Radauti, apoi arhiepiscop al Cernautilor si mitropolit al Bucovinei. Ca mitropolit s-a ingrijit de progresul vietii bisericesti din cuprinsul eparhiei sale, de crearea unei stari materiale corespunzatoare pentru cler si de refacerea unor vechi ctitorii voievodale. Mitropolitul Vladimir Repta a trecut la cele vesnice in data de 24 aprilie 1926, la Cernauti.

Comentarii Facebook


Știri recente