7 ani de arhierie pentru PS Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului

PS Sa s-a nascut la data de 29 martie 1954, in localitatea Stanita, judetul Neamt. Intre anii 1961 – 1969 a urmat Scoala Generala in localitatea natala, dupa care a intrat ca frate la Manastirea Sihastria. Acolo s-a format la ‘scoala’ marilor duhovnici Paisie Olaru si Cleopa Ilie, iar parintele Petroniu Tanase, astazi staret la Schitul Prodromu din Muntele Athos, l-a pregatit pentru admiterea la Seminar. In anul 1975 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Veniamin Costachi’ de la Manastirea Neamt, iar in 1980 a fost tuns in monahism pe seama Manastirii Bistrita – Neamt. In acelasi an a terminat cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’ din Bucuresti. In anul 1985 a fost transferat la Centrul eparhial Iasi unde a indeplinit mai multe functii: arhidiacon al Catedralei mitropolitane, secretar al IPS Mitropolit Teoctist, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, corector al revistei ‘Mitropolia Moldovei si Sucevei’, dar si econom mitropolitan. In anul 1990 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei mitropolitane si apoi hirotesit arhimandrit. Din 1991, cu binecuvantarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a primit o bursa de studii postuniversitare la Institutul Teologic ‘Saint Serge’ din Paris, iar in 1994 a primit titlul de Doctor in teologie la acest institut, cu lucrarea: ‘Indumnezeirea omului in gandirea Parintelui Dumitru Staniloae’. In Franta s-a preocupat si de comunitatea ortodoxa din Paris si a infiintat Manastirea ‘Buna Vestire’ la Rosiers. In anul 2000, arhim. Ioachim Bacauanul a fost ales arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, fiind hirotonit la data de 1 mai 2000. De atunci si pana in prezent, PS Sa a desfasurat o bogata activitate pastoral-misionara si filantropica.

Intru multi si fericiti ani, Prea Sfintite Parinte!

Comentarii Facebook


Știri recente