Astazi, 27 noiembrie 2007, se implinesc 661 de ani de la trecerea la Domnul a Sf. Grigorie Sinaitul. Sfantul Grigorie Sinaitul s-a nascut la anul 1255 si a trecut la Domnul la data de 27 noiembrie 1346. A fost monah in Creta, in Sf. Munte Athos si in alte parti, stabilit ulterior pe Muntele Ars din Paroria – Tracia, unde a inflorit un mare centru monahal de unde a iradiat isihasmul, indeosebi in lumea slava. Intre scrierile sale filocalice adresate monahilor se pot aminti: ‘Capete dupa acrostih, foarte folositoare’, ‘Invatatura cu de-amanuntul despre linistire si despre rugaciune, in zece capete’, ‘Despre cum se cade a sedea la rugaciune’ etc. Este sarbatorit ca sfant la 27 noiembrie si 6 aprilie.
PS Varlaam a hirotonit un diacon pentru Biserica Sfântul Silvestru din Capitală | Galeria Foto
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a slujit marți la Mănăstirea Antim. În cadrul Sfintei Liturghii, Sebastian Pană, coordonator de producție la Trinitas TV, a fost hirotonit diacon. Noul cleric va sluji la Biserica…
Editura Institutului Biblic a publicat volumul „Istoria Sfintei Cuvioase Teofana Basarab”
Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat volumul bilingv „Istoria Sfintei Cuvioase Teofana Basarab”, ca urmare a canonizării primei monahii din istorie cunoscută ca fiind de origine română. Sfânta Cuvioasă Teofana a fost…
Bookfest 2022: Ce volume vor lansa Editurile Patriarhiei Române
Editurile Patriarhiei Române participă în perioada 1-5 iunie 2022 la Salonul Internațional de Carte Bookfest care se va desfăşura în Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Oferta de carte include o gamă variată de…
24 mai: Ziua europeană a parcurilor naţionale
Ziua europeană a parcurilor naţionale este sărbătorită în 24 mai, la nivel continental, pentru a apropia oamenii de natură şi pentru a sensibiliza publicul cu privire la importanţa frumuseţii naturale în zonele protejate, precum şi…
Hram la Nisa: Mitropolitul Iosif a vizitat șantierul bisericii în construcție
Credincioșii români din Nisa și-au serbat hramul secundar al bisericii sâmbătă, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu acest prilej, comunitatea a primit vizita Mitropolitului Iosif. Ierarhul a vizitat șantierul bisericii aflate în construcție,…