Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae al Banatului, preoții catedralei vor oficia astăzi, 6 octombrie, Sfânta Liturghie urmată de un Te Deum.
Catedrala mitropolitană din Timișoara este cel mai reprezentativ monument bisericesc al eparhiei și totodată cel mai renumit și admirat monument de artă și arhitectură bisericească din părțile Banatului, și nu numai. Pe lângă aceasta, Catedrala din Timișoara este lăcașul de spiritualitate și cultură ortodoxă în jurul căruia pulsează întreaga viață bisericească din Mitropolia Banatului, după cum a declarat pentru „Ziarul Lumina” pr. Ionel Popescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Din decembrie 1989, catedrala a devenit altarul de la care revoluționarii și toți locuitorii Timișoarei au primit curajul și tăria de a rezista și a se opune represiunii comuniste – atee, care a martirizat pe unii frați ai noștri chiar pe treptele lăcașului sfânt. ‘Datorită acestor semnificații, Catedrala mitropolitană din Timișoara este și astăzi, când aniversăm 64 de ani de la târnosirea ei, cel mai important și iubit loc de rugăciune pentru toți creștinii care vin să primească dar și har de la Dumnezeu și întărire prin rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș’, a mai spus părintele Ionel Popescu.
Declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura ei și înălțată la încrucișarea celor mai importante artere de circulație din oraș, Catedrala mitropolitană impresionează prin dimensiunile ei, prin grația liniilor, cât și prin învelișul de țiglă smălțuită.
Construcția propriu-zisă a catedralei a început în anul 1936 prin sfințirea pietrei fundamentale de episcopul Andrei Magieru al Aradului. Sunetul neobișnuit al celor șapte clopote impresionează în mod deosebit, chemând pe toți credincioșii din oraș la rugăciune.
Adăpostește moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș
În anul 1946, după zece ani de jertfă, noul lăcaș al Domnului a fost sfințit. La această mare procesiune a participat însuși patriarhul Nicodim Munteanu, regele Mihai I, alături de întreg episcopatul Mitropoliei Ardealului și reprezentanți din toate colțurile pământului românesc.
Catedrala, care are o capacitate de aproximativ 5.000 de credincioși, adăpostește moaștele Sfântului mitropolit Iosif cel Nou, care au fost strămutate de la Mănăstirea Partoș în anul 1956.
Între anii 2003 și 2006, pictura Catedralei mitropolitane a fost curățată, redându-i-se strălucirea originală.
Pictura și sculptura Catedralei mitropolitane astăzi dezvăluie privirilor un tot unitar axat pe filonul tradiției artistice românești, dar înainte de toate, reliefează talentul și arta celor care au trudit la înfrumusețarea acestui măreț lăcaș de cult.
Din inițiativa mitropolitului Nicolae al Banatului, încă din anul 1962 s-a hotărât organizarea în subsolul catedralei a unei colecții de artă religioasă veche din Banat. Partea de subsol dinspre altar cuprinde necropola mitropoliților Banatului, iar primul mitropolit înhumat aici este Vasile Lazarescu (1947-1961).