6 Decembrie – Sărbătoarea Sfântului Nicolae

Biserica Ortodoxă îl pomenește la data de 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Originar din Orientul Mijlociu, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Sfintele sale moaște se află încă din anul 1087, la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bari, Italia. Sfântul Mare Ierarh Nicolae este pentru noi un model de credință. Peste 800.000 de români își sărbătoresc, în ziua pomenirii Sfântului Nicolae, onomastica.

„Dimensiunile acestui model sunt date chiar de cântarea cea mai familiară, de Troparul Sfântului Nicolae, ‘Apărător al credinței și chip blândețelor, învățător al înfrânării’. Vedem așadar că încă din aceste cuvinte învățăm de la Sfântul Mare Ierarh Nicolae să fim apărători ai dreptei credințe, să fim oameni blânzi și buni, iubitori de semenii noștri și în același timp să fim oameni cumpătați, oameni care știu să-și măsoare și cuvintele și faptele în lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Pr. Cons. Nicolae Dascălu, Directorul Centrului de presă „Basilica” al Patriarhiei Române, după cum ne informează TRINITAS TV.

Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul copiilor și al familiei. În amintirea dărniciei sale, în această seară, copii care au fost cuminți primesc cadouri.

„În fiecare casă de creștin, nu numai la noi în România, ci pretutindeni în lume, seara de Sfântul Nicolae vine ca o bună vestire a Crăciunului, a sărbătorii Nașterii Domnului. Este de fapt o prevestire a luminii lui Dumnezeu, Cel Care se face om pentru noi și pentru a noastră mântuire. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este sărbătoarea bunătății, a generozității, a iubirii de Dumnezeu și de semeni. Totodată, lumina aceasta a Sfântului Nicolae ne arată și pe noi așa cum suntem și anume, dacă suntem oameni ai darului atunci Sfântul Nicolae ne iubește și ne ajută”, a mai precizat Pr. Cons. Nicolae Dascălu.

Povestea vieții Sfântului Nicolae începe în secolul al III-lea, în a doua jumătate a lui, aproximativ anul 270, fiind legată de localitatea Patara. Părinții sfântului, Teofan și Nona, erau oameni credincioși și bogați, care și-au crescut singurul fiu în credința cea adevărată, creștină. Numele copilului, Nicolae, tradus din limba greacă, înseamnă ‘biruitor de popor’, prevestind cumva că sfântul se va arăta biruitor al răutății spre folosul de obște al lumii, după cum informează ziarul „Lumina de Duminică”.

Din pruncie, Nicolae s-a arătat a fi un copil minunat, hrănindu-se numai din sânul cel drept al mamei sale. A fost dat la școală și a dobândit atâta înțelepciune, încât, consemnează Viețile Sfinților, ‘s-a făcut desăvârșit în cuvântul învățăturii, cât și în lucrul vieții’, arătându-se cu totul duhovnicesc și dorind a sluji Domnului cu râvnă. Văzând înclinația spre rugăciune a tânărului Nicolae, unchiul său, care era episcop al Cetății Patara, i-a sfătuit pe părinții acestuia să-l lase să devină slujitor al lui Dumnezeu, lucru pe care ei l-au încuviințat.

Mâna lui era întinsă către săraci ca un râu cu apă multă

Ajuns preot, Sfântul Nicolae s-a dăruit nevoințelor ascetice, petrecând în post și fapte bune, înnoind tot mai mult podoaba sa sufletească și sporind vrednicia de a fi cârmuitor al Bisericii.

Murind părinții săi în timpul unei epidemii, tânărul preot a rămas unicul moștenitor al averii lor. Ascultând cuvântul lui Hristos din Evanghelie adresat tânărului bogat: ‘Vinde toate câte ai și vei avea comoară în ceruri’ (Lc. 18, 22), Nicolae a împărțit averea sa celor lipsiți și bolnavi. ‘Mâna lui, mărturisește Simeon Metafrastul, era întinsă către săraci ca un râu cu apă multă care curge cu îndestulare’. Prin milostenia sa, sfântul a ferit de la desfrânare pe cele trei fete ale unui om bogat scăpătat din Mira, care din cauza sărăciei căzuse în deznădejde. Datorită celor trei pungi cu aur aruncate pe fereastra casei omului aflat în nevoie, fiicele celui ajutat de preotul Nicolae s-au putut căsători.

‘Nu aceasta este holda pe care trebuie să mi-o aduci roadă…’

În timpul unei călătorii în Egipt și Palestina, sfântul a potolit furtuna care se iscase pe mare și a înviat un corăbier care căzuse din vârful catargului pe punte. Ajuns acasă din pelerinajul la Locurile Sfinte, Sfântul Nicolae a fost primit în mănăstirea ridicată de unchiul său, episcopul Patarelor, nădăjduind ca cealaltă vreme a vieții sale să o petreacă acolo în rugăciune.

Dar Dumnezeu, care nu voiește ca lumina să fie ascunsă sub obroc, i s-a descoperit în rugăciune zicând: ‘Nicolae, nu aceasta este holda pe care trebuie să mi-o aduci roadă și pe care o aștept de la tine, ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin Mine numele tău’.

Neștiind ce să facă în urma acestei neașteptate revelații, dacă să se înapoieze în Patara, locul nașterii sale, sau să se ducă în altă parte, Nicolae, condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a dus în Mira, unde se afla mitropolia provinciei Lichia. Aici, necunoscut de nimeni, el trăia asemenea săracilor, cercetând în fiecare zi biserica. Alegerea sa ca episcop pe scaunul Mirei în locul lui Ioan, ierarhul cetății, s-a făcut în chip minunat, căci adunându-se toți episcopii provinciei au ținut sfat pe cine să aleagă în tronul arhiepiscopal.

După multă rugăciune, i s-a descoperit unui ierarh bătrân un tânăr cu chip luminos care i-a poruncit: ‘Mergi de cu noapte și stai la ușile bisericii și ia seama la cine va intra mai înainte decât toți în biserică. Acela este îndemnat de Duhul Meu. Deci luându-l cu cinste să-l puneți arhiepiscop. Numele bărbatului aceluia este Nicolae’.

Vestea aflării bărbatului de Dumnezeu arătat a străbătut repede toată cetatea Mirei și mulți credincioși s-au adunat pentru a-l vedea pe cel ales a fi părintele lor duhovnicesc.

Tată sărmanilor, mângâietor celor care plângeau și ajutător celor năpăstuiți

Fiind sfințit arhiereu al cetății Mira, Sfântul Nicolae s-a făcut tuturor ‘îndreptător credinței și chip al blândeților’, model de viețuire păstoriților lui. Dacă înainte viața sa cea cu fapte bune era ascunsă de la ochii multora, acum, ca ierarh, viețuirea lui a ajuns să fie cunoscută de foarte mulți. Pentru că asculta nevoile celor care veneau la dânsul, iar ușile casei lui erau deschise tuturor, fiind bun și apropiat față de toți.

Simeon Metafrastul creionează sugestiv în câteva cuvinte un portret al sfântului: ‘Sărmanilor le era tată, săracilor mare și milostiv făcător de bine, mângâietor celor care plângeau și ajutător celor năpăstuiți’.

Dar spre sfârșitul secolului al III-lea a fost pornită împotriva creștinilor de către împărații romani păgâni Dioclețian și Maximian o persecuție care a aruncat în temniță atâția ierarhi, preoți și diaconi creștini, încât hoții și criminalii de drept comun nu mai aveau loc în închisorile statului. În această persecuție a suferit o vreme și ierarhul Nicolae, răbdând foame, sete și strâmtorare. Dar odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, creștinii au fost eliberați din temniță și li s-a permis să-și oficieze cultul religios în mod liber. Alături de ceilalți Sfinți Părinți, arhiereul Mirelor Lichiei a fost prezent la primul Sinod Ecumenic, convocat în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, unde s-a combătut erezia lui Arie.

Printre minunile săvârșite de Sfântul Nicolae este și scăparea cetății Mira de o foamete mare prin arătarea în vis unui negustor italian. Acestuia, care avea o corabie plină cu grâu, i-a apărut în vedenie sfântul și dându-i trei galbeni arvună i-a poruncit să meargă în cetatea Mira pentru a vinde acolo grâul. Iar negustorul ascultând pe sfântul a mers la Mira, povestind celor de acolo vedenia avută. Iar locuitorii au mulțumit lui Dumnezeu și au fericit pe hrănitorul lor cel minunat.

În ziua de 6 decembrie a anului 346, sfântul și-a săvârșit viața sa pământească, mergând la Hristos. Numeroase minuni s-au săvârșit de sfintele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu care au izvorât mir și mulți bolnavi s-au vindecat de neputințele lor trupești și sufletești. Căci duhurile cele rele erau izgonite prin rugăciunea la acest mare sfânt al Bisericii.

Sfântul Nicolae este socotit a fi și patronul marinarilor. Se cunosc minuni multe săvârșite încă din viață de ierarhul Mirelor, care a potolit furtuna pe mare, salvând viața celor aflați în primejdie.

Pentru harul pe care l-a dobândit înaintea lui Dumnezeu de a face minuni, Biserica i-a întocmit slujbă aleasă, lăudându-l ca pe ‘râul îmbelșugat de tămăduiri și adâncul milostivirii de la care cei amarnic apăsați de boli și cumplit cercați de nenorocirile vieții află doctorie tămăduitoare’.

Izbăvitorul din moarte al celor trei voievozi

Trei generali bizantini, Nepotian, Ursul și Erpilion, au plecat din Constantinopol împreună cu multă oaste pentru a potoli tulburările care aveau loc în Frigia. Ajungând în portul aflat aproape de cetatea Mirei și auzind de renumele ierarhului, ei s-au dus ca să-l cunoască. Ei au fost martorii unei intervenții a sfântului pentru trei bărbați care urmau să fie uciși pe nedrept din porunca ighemonului Eustatie. După aceea, au primit binecuvântarea sfântului și învrednicindu-se de rugăciunile sale au plecat spre locul poruncit de împăratul lor pentru a împlini porunca lui. Odată întorși în capitala imperiului, au fost clevetiți la eparhul cetății, Avlavie, că ar fi uneltit împotriva împăratului. Imediat au fost aruncați în temniță și osândiți la moarte. Dar unul dintre generali, anume Nepotian, și-a adus aminte că pe când se aflau în Mira, episcopul locului, Nicolae, a scăpat de la moarte pe trei bărbați nevinovați. Pentru aceea, în temniță fiind, ei s-au rugat: ‘Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbați de moartea cea nedreaptă, caută acum și asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni. Că iată ne-a cuprins nevoie mare și nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, și ne scoate pe noi din mâinile celor ce caută sufletele noastre, sârguiește spre ajutorul nostru și ne izbăvește pe noi, cei nevinovați de moarte’.

Rugăciunea lor a fost ascultată și Dumnezeu a trimis în ajutor pe sfântul și plăcutul său, pe marele arhiereu Nicolae, care s-a arătat în vis atât împăratului, cât și eparhului Avlavie, cerând eliberarea celor trei generali care pătimeau în temniță pe nedrept. Tulburat de vedenia avută, împăratul a chemat la sine pe cei aflați în închisoare și i-a întrebat ce fel de vrăjitorii au săvârșit, trimițând asupra stăpânirii sale arătarea unui bărbat care l-a îngrozit nespus. Bărbații aduși înaintea basileului văzând cum sfântul ședea alături de împărat au cunoscut că mântuirea lor de moarte este aproape și au îndrăznit să povestească celui ce îi judeca despre faptele minunate ale ierarhului din Mira.

Atunci, cunoscând că arhiereul lui Hristos, Nicolae, este bineplăcut lui Dumnezeu, a eliberat pe voievozii aceia, spunându-le: ‘Nu eu vă dăruiesc viața, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-ați chemat în ajutor. Deci să mergeți la dânsul și să-i dați mulțumire, apoi spuneți-i din partea mea: ‘Iată, am făcut cele poruncite de tine!”.

Îndată, cei trei generali au pornit spre Mira pentru a aduce mulțumire binefăcătorului lor.

Mutarea moaștelor din Răsărit în Occident

Pe 26 august 1071, Roman al IV-lea, împărat al Imperiului Roman de Răsărit (1068-1071), a purtat o luptă cu sultanul Alp-Arslan (1059-1072) al turcilor selgiucizi la Manzikert. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea umilitoare a bizantinilor și luarea ca ostatic a basileului Roman. Drept urmare, imperiul a pierdut temporar controlul celei mai mari părți din Asia Mică prin invazia turcilor selgiucizi. Bizantinii vor redobândi Asia Mică în timpul stăpânirii lui Alexie I Comnenul (1081-1118). La începutul domniei sale, Mira a fost ocupată de invadatorii islamici. Profitând de această situație confuză, marinarii din Bari, Apulia, au luat rămășițele sfântului de la monahii ortodocși. Moaștele au sosit la Bari pe 9 mai 1087. Sunt mai multe variante ale acestei strămutări. Se crede fie că au fost furate de hoți sau pirați, fie, în altă variantă, se spune că sfântul însuși s-a arătat și a poruncit ca moaștele sale să fie mutate pentru a fi protejate de cucerirea musulmanilor.

Atât în Mira, cât și la Bari, moaștele Sfântului Nicolae au izvorât un mir frumos mirositor ca apa de trandafir. Până în ziua de astăzi, pe 6 decembrie, slujitorii Bisericii adună mirul din racla cu sfintele moaște.

Pe 28 decembrie 2009, guvernul turc a anunțat că va cere returnarea moaștelor Sfântului Nicolae în Turcia de la guvernul italian. Autoritățile turcești susțin că Sfântul Nicolae însuși a dorit să fie înmormântat în locul nașterii sale și că moaștele sale au fost ilegal mutate din Turcia.

Comentarii Facebook


Știri recente