495 de ani de la sfințirea Mănăstirii Argeșului

Biserica așezământului episcopal de la Curtea de Argeș sau Biserica Meșterului Manole, cum i-a zis vreme îndelungată poporul, este, fără îndoială, unul dintre monumentele cele mai interesante pe care ni le-a lăsat secolul al XVI-lea în Muntenia. Puține biserici s-au bucurat de atâta faimă, și mai ales nici una nu a fost atât de duios cântată de legendele populare ca Mănăstirea de la Curtea de Argeș, deși atât în Muntenia, cât și în Moldova existau monumente care aveau o importanță foarte mare, informează Ziarul Lumina.

În anul 1512, vechea mitropolie de la Curtea de Argeș, construită probabil de către Nicolae Alexandru, căzuse în ruină. Noul domn din neamul Craioveștilor, Neagoe Basarab, se gândi să ridice în locul ei o biserică ‘cum n-a mai fost alta’, de o bogăție extraordinară. Motivele care l-au determinat pe evlaviosul și sfântul domn să ridice un sfânt lăcaș sunt mărturisite în slovele pisaniei: ‘Adusu-mi-am aminte domnia mea, cum că mulți împărați în împărățiile acestea s-au sălășluit, ci puțini pe cea cerească o au moștenit. De aceia dar iată și eu m-am sârguit nu numai a cârmui această împărăție, ci și a iubi pre Domnul din tot sufletul, fapte bune făcând. (…) Aceste dar, văzându-le și noi, și de dorință și osârdie fiind conduși către sfintele și dumnezeieștile biserici a le zidi, înălța și înfrumuseța, precum le-au durat și înălțat și înfrumusețat, făcându-se ctitori ai noștri întru sfinți răposați moși și strămoși, asemenea și noi urmând pilda lor, și dorință și osârdie având către această sfântă și dumnezeiască biserică a cinstitei Adormiri a Prea Sfintei, curatei și prea binecuvântatei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și pururi Fecioarei Maria, pe care am găsit-o domnia mea la Curtea de Argeș dărâmată și neîntărită; și prin harul dumnezeiesc și îndemnul acestei Prea cinstite Maici a Domnului s-au deschis ochii inimii noastre și am hotărât această mai sus pomenită biserică din temelii a o zidi și a o înălța și a o întări și i-am mai dăruit sate și țigani și bălți cu pește și dijmă de la vămi și vase de aur și de argint și mărgăritare și pietre neprețuite’.

Frumoasă ca un giuvaier

Pentru ca noul edificiu să reziste vremurilor și să preamărească de-a pururi numele ctitorului său, au fost alese fără economie materialele cele mai bune, iar punerea lor în operă s-a făcut, așa după cum ne relatează cronica anonimă a Țării Românești, cu o tehnică desăvârșită. Piatra întrebuințată în construcție, așa cum ne spune arh. Grigore Ionescu, și anume un calcar de bună calitate, grăunțos și de culoare gălbuie, a fost adusă din carierele de la Albești, de lângă Câmpulung. Marmura și mozaicul, de care ținuturile românești nu dispuneau, au fost în schimb aduse cu mari cheltuieli, din câte se pare de la Constantinopol. Faima zidirii monumentului a atras numeroși călători români și străini, care, fascinați de frumusețea, grandoarea și perfecțiunea construcției, s-au întrecut în elogierea ei. Paul de Alep mărturisea că mănăstirea este ‘un prilej de uimire și este pereche în această țară’ și ‘pentru a cuprinde totul într-un singur cuvânt, această biserică este un giuvaier’, iar Alexandru Pelimon afirma că este ‘cea dintâi din România’.

‘Nouă meșteri mari,/ Calfe și zidari/ Și Manoli – zece,/ Care-i și întrece’

Pentru a realiza construcția dorită, domnitorul sfânt Neagoe Basarab a făcut apel la o seamă de meșteri pricepuți, dintre care, după toate aparențele, n-au lipsit nici cei care realizaseră pentru Radu cel Mare minunata mănăstire din Dealul Târgoviștei, cu care biserica din Curtea de Argeș are multe însușiri comune. Unele relatări pretind că Neagoe Basarab, care și-ar fi petrecut o parte din tinerețe în Constantinopol, ar fi adus cu sine la întoarcerea în țară un arhitect cu numele de Manoli din Niaesia. Alături de acest meșter, care ar fi arhitectul faimoasei biserici, însuși Neagoe Basarab a luat parte activ la construcția bisericii sale. Se pare, așadar, că meșterul armean Manoli nu este altcineva decât cel pe care poezia populară l-a făcut Meșterul Manole, a cărui duioasă legendă este cunoscută de toată suflarea românească. Dispoziția decorului și felul ornamentelor de la Argeș sunt de natură să justifice această origine a arhitectului.

Solemnitatea sfințirii, fără seamăn în acea vreme

La data de 7 ianuarie 1517, ctitorul putea să vorbească de ‘mănăstirea domniei mele de la Argeș’, iar o pisanie în piatră așezată în anul 1793 pe fațada apuseană menționează: ‘Această sfântă și dumnezeiască besearecă s-au ridicat din temelie întru slava și cinstea Adormirii Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și Pururi Fecioarei Maria, de cel întru sfând Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab și s-au târnosit la leat 7025 (1517) de Prea Sfințitul Patriarh al Țarigradului Kir Theolipt’.

Sfințirea mănăstirii a avut loc la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1517. Solemnitatea întregii sărbători este prezentată pe larg de Gavriil Protul, contemporan al evenimentelor și autorul lucrării ‘Viața și traiul sfinției sale Părintelui nostru Nifon patriarhul Constantinopolului’. Cunoașterea cu lux de amănunte a sfințirii mănăstirii ne ajută să înțelegem mai bine importanța și atenția cu totul aparte pe care sfântul domnitor Neagoe Basarab a acordat-o noului lăcaș de închinare. ‘Căci porunci Neagoe Vodă și pohti să vie toți arhimandriții den muntele cel sfânt al Athonului dimpreună cu egumenii de la toate mănăstirile și scrise și cartie… Acești egumeni, toți veniră la ighimonul Neagoe în Țara Românească denpreună cu Gavriil Protul. Deci cheamă Domnul și pe Teolipt Țarigrădeanul, care este patriarh a toată lumea și cu dânsul patru mitropoliți … și veniră și ei și-i primi domnul cu mare cinste. Și cheamă și pe egumenii den țara sa, pre toți și pre toți clirosul (clerul, n.n.) și merseră împreună la mănăstirea cea nouă și minunată de la Argeș. Și făcură vecernie și colivă de luară toți oameni den colivă după obicină. Apoi făcu cină ca să se odihnească oameni lăudând pe Dumnezeu, iar după cină tocară și făcură bdenie toată noaptea patriarhul și ighimonul dempreună cu mitropoliții cari fură ziși mai sus, cu protul și cu egumenii Sfetagoriei și ai țării. Și sfâșiră bdenia când se vărsa zorile. Deci dacă trecu la ceas de zi în luna lui august în 15 zile traseră clopotele ca să meargă patriarhul cu mitropoliții și cu tot clirosul denpreună să târnosească biserica. Iară prestolul în oltariu tocmi-l și-l așezară însuși Neagoe Vodă cu mâinile sale spre sfințiri…’

Cu prilejul sfințirii mănăstirii, a avut loc și canonizarea patriarhului Nifon și s-a hotărât, de asemenea, ca egumenii mănăstirii să dețină rangul de arhimandrit cu dreptul de a purta bederniță la slujbe. Unele știri istorice, cât și unele legende mărturisesc faptul că, din lipsă de bani, cu toată jertfirea Doamnei Despina, pictarea bisericii nu a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab. Ginerele voievodului, Radu de la Afumați, odată urcat pe tron, a dat grabnică ascultare legământului, biserica fiind pictată de Dobromir zugravul.

După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului său, patronat de Sfânta Muceniță Filofteia, biserica de la Curtea de Argeș, la porunca regelui Carol I, a fost refăcută -după cum se vede astăzi – de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy și de arhitectul român Nicolae Gabrilescu. A fost isprăvită în anul 1885 și resfințită la 12 octombrie 1886. Dorința lui Carol I a fost ca biserica de la Argeș să fie necropola familiei regale. Au socotit pictura originară de mică valoare artistică și au înlăturat-o, parte din frescă fiind transportată și expusă la Muzeul Național de Artă din București. În locul ei, pe zidurile din nou netezite, pictura nouă, culorile vii și poleiala de aur împrăștiată fără economie peste tot îmbogățesc astăzi interiorul. Frumoasa ctitorie îl are acum nu doar ctitor, ci și ocrotitor pe binecredinciosul Neagoe Basarab, care s-a dovedit a fi sfânt, alături fiind ocrotitor și Sfântul Iachint, mitropolit al Țării Românești.

Comentarii Facebook


Știri recente